Potrivit primelor informații, femeia mergea pe stradă în momentul în care ploile torențiale au provocat inundarea zonei. Apa ajunsese la aproximativ 60 de centimetri, iar după ce s-ar fi împiedicat, aceasta a căzut și a rămas imobilizată sub un autoturism, relatează Telecino.
Mai mulți localnici au ieșit pe stradă după ce nivelul apei a început să scadă. Atunci au descoperit trupul femeii, care era deja decedată.
Incidentul mortal s-a produs în timp ce o ploaie torențială traversa Mallorca de la est la vest, provocând inundații și numeroase alte probleme.
Serviciile de urgență au raportat 73 de incidente pe insulă. Cele mai multe au fost în Mallorca și au fost provocate de copaci căzuți și inundații.
Cele mai importante cantități de precipitații au fost de 66 de litri pe metru pătrat în Llucmajor, 69 în Manacor și 48 în Son Servera. În zona Palma, Calvià și Serra de Tramuntana au fost înregistrate între 20 și 30 de litri pe metru pătrat.
Furtuna a fost însoțită și de rafale puternice de vânt. În unele zone, viteza acestora a ajuns la 90-100 de kilometri pe oră, inclusiv la stațiile de la Universitatea din Insulele Baleare și Capdepera.