Așa mamă, așa fiu - Cum și-a influențat o actriță bulgară fiul să ajute animalele fără stăpân

62410634
StirilePROTV

Este o vorbă în popor care spune „Așa mamă, așa fiu”. Acest lucru este valabil și în cazul frumoasei actrițe și modelului de origine bulgară, Dilyana Popova, și al fiului său, Boril.

„Am renunțat la cadourile de ziua mea de naștere, am ales să strâng bani în scopuri caritabile”, a anunțat băiatul, care a împlinit 9 ani.

Micul Boril, rodul iubirii dintre frumoasa Dilyana Popova și actorul Asen Blatechki, a hotărât ca, în loc de cadouri de ziua sa, să facă o cutie pentru donații. În aceasta, a strâns bani pentru animalele dintr-un adăpost care aveau nevoie de îngrijiri medicale. A investit întreaga donație în salvarea unui pui bolnav de pisică.

„Acesta este puiul de pisică pe care îl ajuți cu donația ta. Numele lui este Matcha”, i-au spus amabil cei de la adăpost. Boril l-a îndrăgit imediat pe prietenul patruped și a explicat că vrea să adopte toate animalele, notează The Telegraph.

Dilyana Popova este cunoscută pentru dragostea ei pentru animale. Modelul și actrița a reușit să-i insufle fiului ei, Boril, dragostea pentru necuvântătoare. Chiar dacă este mic, Boril a demonstrat că are o inimă mare.

Întrucât Stray Angels este o organizație bazată pe donații, oricine din generația Z poate, de asemenea, să ajute.

Într-unul dintre rarele interviuri în care abordează subiecte din viața personală, Dilyana Popova afirmă că viața ei are acum o semnificație mult mai profundă și că întregul spectru al emoțiilor devine complet, atunci când ești părinte.

„E ca și cum mintea ta ar fi împărțită în două, iar una dintre jumătăți se gândește doar la copil. Ce, cum, când se va întâmpla... Iar cealaltă jumătate, continuă să se gândească la propria persoană!”.

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62410621
„Ei conștientizează”. Generația Z și rolul ei în alinierea României la standardele Europei de Vest
Generația Z poate elimina decalajul istoric al României față de țările din Europa de Vest.
62410616
Factorul Z: Cum ar putea „Generația Z” să capteze potențialul economic al României în următoarele decenii
Generația Z ar putea fi cea care va elimina, în cele din urmă, decalajul istoric al României față de țările din Europa de Vest, potrivit unui nou studiu realizat de McKinsey & Company România.
62410560
Brânzeturi din coji de fructe și legume, soluția găsită de o echipă de studenți din Iași pentru a combate risipa alimentară
Românii sunt în topul european al risipei: aruncă deseori alimentele la gunoi, chiar dacă nu au expirat. În căutare de soluții, o echipă de studenți de la Iași a reușit să creeze brânzeturi noi cu ajutorul cojilor de fructe și legume.