(P) Problemă cardiacă gravă, descoperită la un control de Medicina Muncii

62556637

Controlul de Medicina Muncii, obligatoriu la angajare, este perceput de mulți – angajatori și angajați deopotrivă – drept un simplu aviz de aptitudine, care doar atestă faptul că un candidat este apt pentru realizarea muncii postului său.

În realitate, însă, pentru mulți români, acesta poate fi singurul consult medical dintr-un an de zile și, mai mult decât atât, poate identifica chiar probleme serioase de sănătate, înainte de apariția simptomelor.

Este cazul recent al unui bărbat de 35 de ani care, supus unui control de rutină la schimbarea locului de muncă, a aflat că are o problemă cardiologică gravă, deși se considera perfect sănătos și nu avea niciun simptom. Medicul care a tratat cazul a identificat o anomalie în timpul examenului clinic, mai precis „un suflu cardiac” anormal, și a îndrumat pacientul către investigații suplimentare.

În urma unei ecografii, a fost descoperit un anevrism de aortă de aproximativ șapte centimetri, își amintește dr. Andrei Gavrilă, medic specialist Medicina muncii în cadrul rețelei de sănătate Regina Maria. „Acest anevrism poate ține luni sau chiar ani de zile, dar există oricând riscul ca, de la o mișcare bruscă, o lovitură, sau pur și simplu fără niciun motiv, să se spargă, cu implicații fatale pentru pacient”, subliniază acesta.

Pentru pacient, care a dorit să își păstreze anonimatul, controlul de Medicina Muncii a fost salvator. Identificarea preventivă a problemei de sănătate, înainte ca aceasta să se manifeste, a permis operarea la timp și evitarea unei tragedii.

Medicina Muncii și abonamentele medicale, pașii spre prevenție

Prevenţia medicală în România – esențială pentru diagnosticarea din timp a afecțiunilor grave - este sub nivelul mediu al Uniunii Europene, în mare parte din cauza lipsei unui comportament preventiv comparabil cu cel din ţările vestice. Cu toate acestea, prin programele de Medicina Muncii și, de asemenea, prin abonamentele medicale oferite de angajatori, românii devin, treptat, mai conștienți de importanța controalelor preventive.

„Cultivăm prevenţia prin abonamentele medicale. Nu este o exagerare, ci un fapt demonstrat de toate rezultatele înregistrate până acum – creșterea portofoliului nostru de companii, rata de retenţie de peste 98% a partenerilor noștri, evoluţia ratei de accesare a serviciilor de către abonaţi - și de statisticile la care avem acces. Un abonat merge la medic în medie de 7 ori pe an, aproximativ de 3 ori mai mult faţă de un pacient fără abonament. Nu în ultimul rând, pentru mulți angajați, consultul de Medicina Muncii poate fi singura vizită medicală dintr-un an”, afirmă Andreea Minuță, Director Executiv, Divizia de Abonamente Regina Maria.

În ceea ce privește Medicina Muncii, în cadrul rețelei de sănătate, unul dintre cei mai mari furnizori privați de sănătate, care administrează un portofoliu de aproape 1 milion de abonamente și aproape 13.000 de companii, au loc, anual, peste 540.000 de astfel de examinări. Circa 95.000 dintre acestea sunt realizate direct la sediile companiilor.

„În cadrul Regina Maria, consultul de medicina muncii înseamnă mai mult decât un aviz de aptitudine. Cu acest prilej, angajaţii au parte, de fapt, de o examinare de screening, cu precădere pentru afecţiunile cardiovasculare și de nutriţie. Tocmai de aceea, nu sunt puţine cazurile de hipertensiune arterială și de diabet zaharat descoperite prin acest control anual”, explică Dr. Radu Boari, Medic primar, Medicina muncii în cadrul rețelei de sănătate Regina Maria.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Artroscopia de șold, operația minim invazivă care dă timpul înapoi. „A doua zi, pacienții calcă pe piciorul operat”

România se confruntă cu o populație în proces de îmbătrânire, iar tot mai mulți vârstnici își doresc să rămână activi și să se bucure de o bună calitate a vieții.

(P) De la izolare și suferință la o viață nouă: o tânără de 25 de ani a învins boala Cushing, după o intervenție chirurgicală

„Ajunsesem să nu mai suport oglinda. Acum zâmbesc din nou când mă privesc.” Așa își începe povestea D.M., o tânără de 25 de ani, studentă la Medicină Veterinară, care a trecut printr-o luptă grea și neașteptată cu o boală rară: boala Cushing.

(P) Prof. Dr. Cătălin Copăescu: „Astăzi putem oferi pacienților din România acces la strategii terapeutice ca în Occident”

În ultimii ani, tratamentul oncologic a trecut prin transformări majore, iar astăzi putem vorbi despre o schimbare de paradigmă în tratarea cancerului.

Recomandări
România, pe locul 7 în UE după numărul de taxe, dar penultima la colectare. Câți bani au intrat la buget

România se află pe locul 7 în clasamentul țărilor europene în funcție de numărul de taxe individuale, cu 109 taxe, potrivit datelor din 2024, analizate de Tax Policy Associates. Din nefericire, suntem pe penultimul loc la colectarea lor.

Siegfried Mureșan, mesaj după desemnarea oficială ca premier: Nu sting lumina aprinsă de Ilie Bolojan

 Siegfried Mureșan a transmis un mesaj după ce președintele Nicușor Dan a semnat decretul prin care l-a desemnat premier și a anunțat că va continua politicile cabinetului Ilie Bolojan.

Resturi de dronă au fost neutralizate de militarii Forțelor Navale în județul Constanța

O echipă de scafandri de luptă EOD din cadrul Forțelor Navale Române a intervenit, duminică dimineață pentru neutralizarea unor resturi de dronă identificate în zona Grindului Chituc, județul Constanța.