Politisti si radare, pe toate drumurile nationale.

61318133

Peste 2.200 de poliţişti de la Rutieră şi 420 de radare se află pe toate drumurile naţionale luni, când este anticipat un trafic intens odată cu sfârşitul mini-vacanţei de Paşte,

a declarat, pentru MEDIAFAX, şeful Direcţiei Rutiere din Poliţia Română, Lucian Diniţă.

Poliţiştii vor monitoriza şi autostrăzile, în special cea care leagă Constanţa de Capitală, dat fiind numărul mare de turişti care au petrecut Paştele pe litoral.

Potrivit comisarului şef Lucian Diniţă, ruta Constanţa-Bucureşti va fi supravegheată, până la prânz, şi cu ajutorul unui elicopter care, ulterior, va survola în jurul Capitalei.

De asemenea, la intrările în Bucureşti, vor fi poliţişti care vor dirija circulaţia, pentru a se evita ambuteiajele, a mai spus şeful Poliţiei Rutiere.

"Vreau să dau şi un avertisment şoferilor: activitatea de monitorizare nu se va încheia odată cu venirea serii. Vor rămâne efective şi la noapte, pentru că mulţi şoferi se gândesc să circule atunci, gândind că drumurile sunt mai libere", a adăugat Diniţă.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
61318128
10 lucruri pe care nimeni nu vrea sa le afle la prima intalnire
Nu putem fi niciodată siguri cum va reacţiona persoana de lângă noi la un subiect de discuţie, dar există unele aspecte care ar trebui evitate complet la prima ieşire.
61317964
Blonda asta stapaneste 1.000 de cai putere! Uite ce stie sa faca cu o Toyota Supra modificata!
Fostul iepuras Playboy, Jessica Barton, se pricepe bine la liniute!
61255084
Cum pot avea barbatii performante in dormitor: Planta care ii poate scoate din belea!
Un studiu stiintific sustine ca un tratament naturist, folosit de mii de ani de chinezi, pentru a trata problemele de potenta, este cu adevarat eficient.