Cat costa si cat dureaza drumul pana pe litoral, din cele mai importante orase din Romania!

61540240

Iată cât durează drumul până la mare, cu trenul, maşina sau autocarul, din principalele oraşe ale ţării şi câţi bani trebuie să scoată turiştii din buzunar pentru a ajunge la Constanţa.

BUCUREŞTI

Bucureştenii se pot considera privilegiaţi, distanţa dintre Capitală şi Constanţa fiind de puţin peste două sute de kilometri, pe autostradă, cea mai mică dintre primele cinci oraşe ale ţării. În caz că aleg să ia trenul din Gara de Nord, turiştii trebuie să se aştepte la o călătorie care poate dura de la două ore şi 25 de minute, cu Inter Regio, (la care biletul costă între 62 şi 92 de lei) până la şase ore şi jumătate, cu trenul Regio, de trei ori mai ieftin.

Pe lângă apropierea dintre oraşe, bucureştenii beneficiază şi de Autostrada Soarelui, circulabilă pe întreaga lungime, care scurtează durata călătoriei. Astfel, circulând cu viteza maximă admisă, un drum cu autoturismul ar trebui să dureze puţin peste o oră şi jumătate, însă, ţinând cont de restricţiile temporare şi de aglomeraţie, turiştii trebuie să se aştepte la o călătorie de aproximativ două ore, care costă în jur de 100 de lei.

Autocarele ajung la malul mării între trei ore şi trei ore şi jumătate, în funcţie de companie, iar biletele costă între 40 şi 60 de lei. Un zbor cu avionul ar trebui să dureze în jur de jumătate de oră dar, momentan, nu există curse interne directe spre Constanţa.

IAŞI

Distanţa dintre Constanţa şi Iaşi este de aproape 450 de kilometri, pe şosea, şi 480 de kilometri cu trenul. Folosind serviciile CFR, turiştii ieşeni ar ajunge la Constanţa în nouă ore şi 45 de minute, cu Inter Regio, cursă directă, la care biletele costă între 94 şi 146 de lei. O variantă mai rapidă, care durează puţin peste nouă ore, presupune schimbarea trenului la Buzău şi costă între 118 lei, la clasa a doua, şi 488 de lei, la vagon de dormit, în regim single.

Dacă aleg autoturismul, călătorii trebuie să se aştepte la un drum de şase ore, care le va scoate din buzunare în jur de 200 de lei. O călătorie cu autocarul, de la Iaşi la Constanţa, durează opt ore şi 30 de minute şi costă 90 de lei.

CLUJ-NAPOCA

Al treilea oraş din România, din punct de vedere al numărului de locuitori, se află la aproximativ 670 de kilometri de Constanţa, pe şosea, şi la puţin peste 720 de kilometri, cu trenul. În caz că aleg să parcurgă distanţa cu trenul, turiştii au de înfruntat un drum direct de peste 14 ore, cu Inter Regio, care costă între 125 şi 260 de lei, ori o călătorie de 13 ore şi jumătate, prin Bucureşti, care costă între 141 şi 371 de lei.

Pe şosea, distanţa de la Cluj la Constanţa poate fi parcursă în şapte ore şi jumătate, pentru puţin peste 300 de lei, la un consum mediu de 7,5 litri la suta de kilometri. Drumul cu autocarul durează aproape 12 ore, iar preţul este 300 de lei dus-întors.

TIMIŞOARA

Dintre oraşele din România aflate în top 5, din punct de vedere al populaţiei, Timişoara e cel mai îndepărtat de Constanţa, distanţa dintre cele două localităţi fiind de aproape 780 de kilometri pe şosea şi 750 de kilometri pe calea ferată. Drumul cu trenul durează douăsprezece ore şi 15 minute, cu Inter Regio, şi costă între 125 de lei, la clasa a doua, şi 341 de lei, la vagon de dormit, în regim single.

În caz că aleg să parcurgă traseul cu autoturismul, turiştii timişoreni trebuie să se aştepte la o călătorie care durează aproape nouă ore şi necesită în jur de 350 de lei. Un drum cu autocarul până la mare îi costă pe turişti 140 de lei şi durează în jur de 15 ore şi jumătate, cu o oprire în Capitală.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
Citește și...
Katie Holmes a pozat topless pentru o revista! FOTO

Katie Holmes, în vârstă de 35 de ani, a pozat topless pentru ediţia din luna august a revistei Glamour, pentru care a acordat un interviu în care vorbeşte despre ce înseamnă pentru ea să fie mama unei fetiţe de 8 ani - Suri.

Un barbat a incercat sa ii ofere marijuana lui Barack Obama intr-un bar. Reactia presedintelui american: VIDEO

Un bărbat a încercat să îi ofere marijuana preşedintelui SUA, Barack Obama, într-un bar din Denver, statul Colorado, dar liderul american a râs şi a refuzat, afirmă surse citate de CNN.

Trei fuselaje de Boeing au ajuns intr-un rau din Statele Unite! FOTO

Trei fuselaje de Boeing 737 au ajuns într-un râu din statul american Montana, după ce un tren care transporta componente de avioane a deraiat, informează CNN.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Titlurile de stat ar putea deveni garanție pentru credite bancare. Românii nu ar mai fi nevoiți să le vândă pentru bani

Pentru prima dată, românii care au titluri de stat precum „Fidelis” ar putea obține credite bancare cu ajutorul lor. Titlurile de stat le-ar putea servi drept garanție pentru împrumuturi fie de consum, fie ipotecare.