"În prezent, primim informaţii conform cărora Uniunea Europeană începe să pregătească nişte observatori speciali care vor urmări în secret modul în care se desfăşoară alegerile noastre", a subliniat şeful Ministerului rus de Externe, citat de agenţia de presă TASS, potrivit News.ro.

"Ar trebui să se uite la ei înşişi: în 2004, în Ucraina, tocmai Occidentul a forţat organizarea unui al treilea tur de scrutin, a forţat Curtea Constituţională a Ucrainei - care veghează asupra legii fundamentale a ţării, iar aceasta nu prevede un al treilea tur - să ia această decizie", a continuat Lavrov. "Pentru numele lui Dumnezeu, s-a făcut asta şi la putere a ajuns nu (fostul preşedinte al Ucrainei) Victor Ianukovici, ci Victor Iuşcenko", a spus Lavrov.

Ministrul rus a menţionat şi alegerile din România din 2025. "În prima etapă, totul a decurs absolut corect, niciunul dintre observatori nu a remarcat nimic; a câştigat o persoană care nu s-a pronunţat în favoarea respectării orbeşti a ordinelor de la Bruxelles, ci în favoarea formulării intereselor naţionale româneşti. În ciuda faptului că nu era nimic de criticat, a fost «eliminat din cursă» şi gata", a reamintit Lavrov.

Alegerile pentru deputaţii Dumei de Stat din cea de-a noua legislatură vor avea loc în perioada 18-20 septembrie 2026.