Valoarea mitei pentru obținerea unui contract NATO. Noi date dezvăluite din ancheta DNA-SUA de la baza Mihail Kogălniceanu

×
Publicitate

Apar noi date în ancheta instrumentată de procurorii DNA, anchetatorii americani ai Departamentului Apărării și ai Serviciului Naval de Investigații Penale.

Directorul unei companii din Constanța și un cetățean turc sunt suspectați că ar fi dat mită peste 200.000 de dolari unui funcționar din cadrul unei organizații internaționale pentru obținerea unui contract.

Surse din anchetă susțin că funcționarul căruia i s-ar fi oferit șpaga era angajat NATO. Ce nu știau însă cei care încercau să îl corupă era, de fapt, agent sub acoperire.

Mita s-ar fi oferit pe teritoriul altui stat, iar din suma de 200.000 de dolari s-ar fi plătit jumătate, în două tranșe. Totul pentru a obține un contract pentru alimentarea cu combustibil a navelor în valoare de 9 milioane de dolari. Suspecții sunt două persoane fizice, directorul unei firme din Constanța și un cetățean turc.

Compania din Constanța este controlată de un grup de asociați din România, Turcia și Grecia. Menționăm că nici un militar din baza Mihail Kogălniceanu nu este implicat în acest scandal de corupție.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62521934
Urmărit internațional, deosebit de periculos, prins de polițiști în București. Francezul evadase în urma unui atac armat
Un bărbat de 30 de ani, cetăţean francez, dat în urmărire internaţională pentru evadare, omor, trafic de droguri și lipsire de libertate şi considerat deosebit de periculos, a fost prins la Bucureşti.
62521846
Scandal de corupție investigat de procurorii din România și SUA. Percheziții într-un dosar cu contracte din domeniul apărării
Procurorii DNA, fac chiar percheziții în București și Constanța, într-un dosar de corupție. La anchetă, participă și investigatori din Armata Statelor Unite - printre ei, și agenții Serviciului Naval de Investigații Penale.
62521676
Preotul din Suceava cercetat după moartea unui bebeluș în urma botezului, în 2021, a scăpat de acuzații
Preotul Alexandru Mazarache de la Suceava, cercetat pentru ucidere din culpă într-un dosar care a vizat moartea unui bebeluș de numai șase săptămâni în urma botezului, a scăpat de acuzații.