Un avocat din Galați a fost reținut pentru trafic de influență. Cum l-au prins polițiștii

62523211

Un avocat din Baroul Galaţi a fost reţinut pentru trafic de influenţă de către procuroriii DNA.

 

Bărbatul a fost prins în flagrant când primea 7.000 de euro de la o persoană cercetată pentru conducere fără permis şi căreia i-a promis că rezolvă ca poliţiştii să tergiverseze dosarul.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Galaţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 05 iunie 2025, a unui inculpat, avocat în cadrul Baroului Galaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă”, anunțat DNA.

Potrivit procurorilor, în 23 mai 2025, avocatul ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 7.000 de euro, promiţând că îşi va trafica influenţa pe care a afirmat că o are asupra unuia dintre ofiţerii de poliţie din conducerea Poliţiei Municipiului Tecuci, cu scopul de a soluţiona favorabil dosarul penal în care acesta este cercetat ca autor al infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

„În concret, inculpatul ar fi promis că, în schimbul sumei de bani pretinse, îl va convinge pe unul dintre ofiţerii de poliţie din conducerea Poliţiei Municipiului Tecuci să intervină pe lângă lucrătorul de poliţie care îi este subordonat şi care efectuează supravegherea urmăririi penale în dosarul penal menţionat anterior, pentru a tergiversa soluţionarea dosarului până la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea comisă de către persoana respectivă”, a transmis DNA.

Astfel, la data de 05 iunie 2025, inculpatul a fi primit de la persoana respectivă suma de 7.000 de euro, ocazie cu care procurorii DNA l-au prins în flagrant.

Inculpatul va fi prezentat Curţii de Apel Galaţi, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62549560
Călin Georgescu a fost la Parchetul General. Procurorii i-au prelungit controlul judiciar

Procurorii Parchetului General au prelungit controlul judiciar al lui Călin Georgescu, fost candidat la prezidențiale. El este cercetat penal pentru șase infracţiuni, inclusiv instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale.

62520231
Generalul Zisu, urmărit de DNA într-un nou dosar penal. E acuzat că a obținut ilegal locuri de veci pentru rude și apropiați

Fostul general MApN Cătălin Zisu este urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu. Procurorii susțin că a determinat atribuirea ilegală a locurilor de veci din Cimitirul Militar Ghencea III către rude și apropiați, încălcând legea.

62549203
Ce s-a întâmplat cu fostul ofițer columbian care a vrut să provoace incendii devastatoare lângă București

Fostul ofițer columbian capturat în august de ofițerii de la Crimă Organizată, chiar înainte să provoace incendii devastatoare lângă București, a fost condamnat miercuri de Curtea de Apel București.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.