Tudorel Toader a discutat, marți, cu Frans Timmermans despre Legile Justiției

61927299
Inquam

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a discutat, marți, la Strasbourg, cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, despre Legile Justiției.

Într-un comunicat de presă, Ministerul Justiției a precizat că subiectele abordate în cadrul discuţiei au vizat aspecte privitoare la: parcursul legilor justiţiei şi stadiul actual al acestora, modificarea Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, precum şi ultima decizie a Curţii Constituţionale privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, informează News.ro.

Astfel, reprezentanții Ministerului Justiției au „prezentat stadiul actual şi etapele parcurse cu privire la cele trei proiecte de acte normative, legile adoptate şi soluţiile legislative constatate ca fiind neconstituţionale.”

În ceea ce priveşte Codul penal şi Codul de procedură penală, reprezentanții Ministerului Justiţiei „au prezentat modificările constând în transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2016/343/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale şi a Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, precum şi modificările pentru punerea în acord a dispoziţiilor din coduri cu Decizii ale Curţii Constituţionale a României".

„De asemenea, cu privire la dispoziţiile Legii pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, domnul prof. univ. dr. Tudorel Toader a menţionat faptul că legea a fost adoptată pentru punerea în acord a dispoziţiilor legale cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie", anunţă ministerul.

Întrebat, într-o declaraţie pentru jurnaliştii români, dacă are senzaţia că există dezinformări la nivel european legate de situaţia din România, Tudorel Toader s-a declarat „convins”, informează Agerpres.

„N-am senzaţia, am convingerea. Nu ştiu din ce provine (această convingere - n.r.), dar cu siguranţă - din moment ce mai mulţi discută aceeaşi problemă, şi înţelegerea, percepţia (...) e diferită - e ceva. Din necunoaştere sau din dezinformare, poate şi din alte considerente", a declarat jurnaliştilor români Tudorel Toader, după o întâlnire cu uşile închise cu Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) din Parlamentul European.

El s-a mai declarat convins că nu se pune problema activării Articolului 7 din Tratatul UE în cazul României.

„În România nimeni n-a pus la îndoială deciziile Curţii Constituţionale. În România nimeni n-a spus vreodată că nu modificăm legea - Cod Penal, ce-o fi el - în acord cu deciziile Curţii Constituţionale. În România deciziile sunt definitive, sunt general obligatorii, produc efecte de la data publicării în Monitorul Oficial. Nu veţi găsi nicio decizie, de admitere sau interpretativă, care să nu fie luată în considerare de legiuitor, parlament sau guvern ca legiuitor delegat, în sensul modificării legii potrivit dispozitivului deciziei, potrivit considerentelor acesteia", a explicat ministrul, conform Agerpres.

 Întâlnirea are loc cu o zi înainte ca în Parlamentul European să aibă loc o dezbatere cu privire la impactul modificărilor la legile Justiţiei asupra statului de drept în România.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
61885544
Piedone a fost condamnat definitiv la 1 an de închisoare, însă nu va ajunge în spatele gratiilor

Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a fost condamnat definitiv la un an de închisoare, însă nu va ajunge în spatele gratiilor, pentru că judecătorii au decis să amâne aplicarea pedepsei vreme de 2 ani.

61704329
Dragoş Băsescu, nepotul fostului preşedinte, condamnat definitiv la 3 ani cu executare

Dragoş Băsescu, nepotul fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnat definitiv luni de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă.

61931920
Surse: Medicul Lucan nu ar mai fi schimbat ace de unică folosință, care costau 2600 de euro

Mihai Lucan va sta în arest la domiciliu încă 30 de zile. Tribunalul București i-a prelungit mandatul după ce la dosar au apărut și alte acuzații extrem de grave.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţara însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.