Toader, despre OUG privind contestaţia în anulare: ”Doamna premier va decide”

61995651

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a făcut luni precizări despre OUG referitoare la cei ”condamnaţi de complete nelegal constituite” din 2014 - despre care opoziția a acuzat deja că reprezintă ”o grațiere mascată”.

El a precizat că sunt vizate atât condamnările, cât şi achitările.

”La Ministerul Justiției, deci nu la mine, avem un astfel de draft de OUG. Spuneam într-o intervenție TV că dna premier va decide dacă și când poate fi adoptată o atare OUG. În tot cazul, pentru a fi adoptată, ordonanța va respecta normele de tehnică legislativă privind transprența decizională, se va solicita avizul Consiliului Legislativ și al CSM, în funcție de care se va decide dacă și când se va decide conținutul final al OUG

Trebuie să asigurăm accesul cetățeanului la un proces echitabil, care înseamnă și cel trimis în judecată să fie condamnat de un judecător competent, o instanță legal constituită”, a declarat Toader, luni dimineață. 

”Cauzele, dacă se va ajunge la adoptarea OUG, vor fi rejudecate în complete legal constituite. Un lucru pe care nu prea l-ați subliniat în presă: eu m-am referit la toate cauzele pronunțate definitive de complete ilegal constituite, și nu doar la cauze în care cei judecați au fost condamnați.

Toate cauzele vor trebui să urmeze același regim. Prin urmare, o anumită stare de așteptare pot avea cei condamnați în speranța că în contestația în anulare se poate ajunge la o altă soluție, dar pot și trebuie să fie preocupați și cei care au fost achitați”, a mai spus ministrul Justiției.

Toader a făcut precizări legate și de personele care pot înainta contestațiile.

”Cine poate face contestația în acest caz? Cel care l-a trimis în judecată, adică procurorul, că a fost de la DNA sau altă structură. Nu știu dacă sunt mai multe cauze în care s-au pronunțat achitări și condamnări. Și unii și alții treubie să aibă dreptul la accesul la un proces echitabil. Toți vor fi judecați de complete legal constituite”, a spus el.

”După ce mă întâlnesc cu dna premier și ajungem la o hotărâre privind recursul compensatoriu, vă voi anunța, pentru că plec la Bruxelles la Parlamentul European, cu referire la președinția Consiliului JAI”, a mai precizat ministrul Justiției.

 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62015721
Toader, discuție cu premierul Dăncilă pe tema recursului compensatoriu

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că se va întâlni în cursul zilei de luni cu premierul Viorica Dăncilă pentru a discuta pe tema recursului compensatoriu.

61929448
Toader: Conducerea MP împiedică Secţia de investigare a magistraţilor să funcţioneze

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, duminică seara, că Secţia de investigare a magistraţilor este împiedicată să funcţioneze de către conducerea Ministerului Public.

61995651
Toader anunță OUG pentru toți cei condamnați de completurile de 5 judecători de la ÎCCJ

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că are draftul ordonanţei prin care se vor putea contesta toate sentinţele date de completurile de cinci judecători constituite nelegal.

Recomandări
Călin Georgescu
Câți bani ar avea Călin Georgescu în cele șapte conturi pe care DIICOT a pus sechestru

Călin Georgescu și soția sa, Cristela, au mers miercuri dimineață la DIICOT, pentru a doua zi la rând, pentru a asisra la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor de stocare ridicate de anchetatori.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Batrani pacaliti
Escrocherie de amploare în Capitală. Bătrâni, păcăliți că sunt grav bolnavi și puși să ia credite pentru „leac”. Ce cumpărau

Escrocherie de proporții în Capitală, mascată sub paravanul unor clinici private mai mulți bătrâni ar fi fost înșelați să creadă că sunt grav bolnavi și să plătească servicii medicale scumpe.