Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul salariaților Petrom

×
Publicitate

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi liderul de sindicat Liviu Luca au fost condamnaţi joi de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani de închisoare în dosarul delapidării patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA.

Decizia este definitivă, potrivit Agerpres. Pedepsele au rezultat în urma contopirii cu sentinţe primite de cei doi în alte dosare.

Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca au fost trimişi în judecată de DIICOT în ianuarie 2014 pentru delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA.

În acelaşi dosar, au fost deferite justiţiei alte opt persoane, acuzate că fac parte, alături de Vîntu şi Luca, dintr-o grupare specializată în săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi spălare de bani.

Potrivit DIICOT, în perioada 2005 - 2006, Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca şi Octavian Ţurcan au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat ce a avut ca scop iniţial obţinerea de fonduri materiale din patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, prin delapidarea acesteia, fonduri care în final au fost utilizate chiar în dauna Asociaţiei şi implicit a membrilor săi, prin participarea offshore-ului Elbahold LTD (controlat la acel moment de Vîntu şi ulterior de Liviu Luca) la majorarea de capital social al SC PSV Company SA (fosta SC Petromservice SA), participaţiile (acţiunile) Asociaţiei Salariaţilor diminuându-se de la 50% la 25%.

Scopul final al grupării a fost dobândirea controlului total în Adunarea Generală a Acţionarilor la PSV Company, cu bani din patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom.

Acest grup a fost sprijinit încă de la început de Gheorghe Şupeală, Ioan Bohâlţeanu, Nicolae Tănăsescu şi Elena Petrovici, persoane aflate în Comitetul Director al Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, precum şi de Zizi Anagnastopol, Emil Nache şi Reveica Davidescu, persoane aflate în organele de conducere ale SC PSV Company, apropiaţi ai lui Liviu Luca, membrii grupului acţionând în cadrul acestuia în perioada martie 2005 - septembrie 2006 într-un mod coordonat pentru îndeplinirea scopului final - dobândirea de către Luca şi Vîntu, prin intermediul societăţii de tip offshore - Elbahold LTD, a majorităţii în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor la SC PSV Company.

Procurorii susţin că planul infracţional al grupării s-a derulat în mai multe etape.

Astfel, în prima etapă, Liviu Luca, Elena Petrovici, Gheorghe Şupeală, Ioan Bohâlţeanu şi Nicolae Tănăsescu, în calitate de membri ai Comitetului Director al Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, organ decizional, care deţinea 50% din capitalul social al SC PSV Company, au aprobat majorarea capitalului social prin emisiunea de noi acţiuni.

În cea de a doua etapă, s-a urmărit pe de o parte neexercitarea dreptului de preemţiune de a subscrie acţiuni de Asociaţia Salariaţilor din SNP Petrom SA, iar pe de altă parte crearea unui flux de lichidităţi pentru PSV Company, prin creditarea acestei societăţi, prin patru contracte de împrumut asigurându-se un plus în activul societăţii PSV Company în cuantum de 90 milioane lei.

Tot la acel moment, s-a urmărit ca organele de conducere a SC PPSV Company şi ulterior acţionariatul să încuviinţeze participarea unui offshore controlat de Vîntu, ajutat de Octavia Ţurcan (Wellserv LTD sau Elbahold LTD), la majorarea de capital social.

În cea de a treia etapă, o parte din fondurile pe care Asociaţia Salariaţilor din SNP Petrom SA le împrumutase SC PSV Company au fost transferate către Comac Ltd - Cipru şi Stonecom Ltd - Cipru, prin achiziţia mai multor pachete de părţi sociale sau acţiuni la mai multe societăţi comerciale deţinute de către cele două offshore-uri, care nu aveau legătură cu activitatea de bază a societăţii, la preţuri supraevaluate.

În cea de-a patra etapă, sumele încasate de Comac Ltd. şi Stonecom Ltd. au fost transferate imediat către Elbahold Limited - Cipru, care a subscris toate acţiunile rămase, reprezentând aproximativ 50% din capitalul social al SC PSV Company.

"Având în vedere că înfiinţarea Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA s-a realizat în scopul prevăzut de OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, iar prin Actul constitutiv Asociaţia Salariaţilor din SNP Petrom SA avea ca scop principal 'dobândirea şi distribuirea de acţiuni ale SNP Petrom SA, ale filialelor sale, precum şi ale societăţilor comerciale la care SNP Petrom SA este acţionar, în numele şi pentru salariaţii şi pentru membrii CA ai SNP Petrom SA', prin punerea în aplicare a planului infracţional, inculpaţii au prejudiciat patrimoniul Asociaţiei şi implicit al membrilor săi (74.475 persoane) cu suma de 41.213.717 lei", se mai arăta în rechizitoriul DIICOT.

Procurorii susţin că acest prejudiciu este constituit din diminuarea certă a valorii contabile a pachetului de acţiuni deţinut de Asociaţia Salariaţilor din SNP Petrom SA, prin neparticiparea acesteia la majorarea de capital social al SC PSV Company, corelativ cu acordarea de împrumuturi faţă de PSV, urmată de participarea Elbahold Ltd la majorarea de capital social.

Astfel, majorarea capitalului social prin aportul Elbahold LTD, la data de 30 septembrie 2005, a determinat o diminuare a valorii contabile a pachetului de acţiuni deţinute de AS SNP cu suma de 41.213.717 lei, valoarea contabilă a pachetului de acţiuni scăzând de la 99.029.745 lei la 57.816.028 lei.

Aceasta reprezintă diminuarea valorii pachetului de acţiuni deţinut de Asociaţia Salariaţilor de la 50% la 25% la capitalul social al PSV, prin nesubscrierea pachetului de acţiuni care să îi conserve aceeaşi cotă de participare, în condiţiile în care, la data subscrierii de către Elbahold LTD a pachetului de acţiuni scoase la vânzare la valoarea nominală, Asociaţia Salariaţilor din SNP Petrom SA deţinea deja creanţe asupra PSV în cuantum de peste 12 milioane euro.

De asemenea, patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA şi implicit al membrilor săi (74.475 persoane) a mai fost prejudiciat şi cu suma de 12.808.332 euro, pe care Liviu Luca şi-a însuşit-o odată cu preluarea controlului Elbahold LTD la data de 11 septembrie 2006, provenită din folosirea şi traficarea sumei de 90 milioane lei, din fondurile Asociaţiei, obţinută de SC PSV Company (fostă SC Petromservice), din patru contracte de împrumut.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Zece ani de închisoare pentru Danuț Căpăţână, fostul manager al Spitalului Judeţean Constanța

Condamnare record pentru fostul manager al Spitalului Judeţean Constanța, Danuț Căpăţână.

Instanţa supremă ar putea pronunţa azi sentinţa în dosarul ”Rovinari - Turceni”

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, joi, pentru 10 mai, sentinţa în dosarul "Rovinari - Turceni", în care fostul premier Victor Ponta este judecat.

Sevil Shhaideh, inculpată în dosarul Belina. Fostul vicepremier a stat 3 ore la DNA

Sevil Shhaideh a fost inculpată oficial, în dosarul Belina. Procurorii anticorupţie au hotărât să pună în mişcare acţiunea penală împotriva fostului vicepremier, pe care îl acuză de abuz în serviciu.

Recomandări
Noul an școlar începe cu probleme. Unele școli caută încă profesori, iar manualele pentru clasa a IX-a întârzie

Sunt ultimele ore din vacanța mare pentru trei milioane de copii, de la doi la 19 ani înscriși la creșă, grădiniță și școală. De luni, educatorii, învățătorii și profesorii lor îi așteaptă odihniți la cursuri.

Pensiile private ale românilor finanțează statul. Fondurile au investit 157 de miliarde de lei în titluri de stat

Fondurile de pensii private ale românilor au ajuns să administreze sume uriașe, iar o parte importantă din acești bani finanțează statul. Peste 157 de miliarde de lei din Pilonul II și Pilonul III sunt investite în titluri de stat.

Vladimir Putin i-a făcut să aștepte șapte ore pe emisarii lui Donald Trump. Mesajul pe care i l-a transmis de la Kremlin

„Situația pe care o avem de rezolvat nu e deloc simplă, dar orice dialog este util”, le-a declarat Vladimir Putin emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe care i-a primit sâmbătă.