Primarul din Târgu Mureș, Soos Zoltan, a fost reținut pentru 24 de ore. Edilul a fost audiat ore bune la DNA

×
Publicitate

Primarul municipiului Târgu Mureș a fost reținut, luni seara, pentru 24 de ore, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

Soos Zoltan a ajuns la DNA în cursul zilei, unde a fost audiat timp de mai multe ore într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupție.

Conform procedurii, primarul va fi prezentat marți în fața unei instanțe care îi va decide soarta edilului: va fi eliberat, reținut pentru 30 de zile sau plasat sub control judiciar.

Soos Zoltan se află la al doilea mandat de primar la Târgu Mureș.

Viceprimarul Mihály Levente Kovacs a confirmat luni seara că Soos Zoltan a fost reținut pentru 24 de ore.

„După cum se știe, împotriva primarului există o procedură de către DNA, ale cărei detalii nu sunt cunoscute”, a declarat Levente Mihaly Kovacs pentru szekelyhon.ro.

Comunicatul oficial al DNA:

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Târgu Mureș au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 09 decembrie 2024, a inculpaților:

- SOOS ZOLTAN, primar al municipiului Târgu Mureș, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită
- Persoană fizică, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada martie 2021- 2024, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureș, având atribuții de ordonator principal de credite, inculpatul Soos Zoltan ar fi primit în mod repetat, în mod indirect, foloase care nu i se cuvin, constând în opere de artă în valoare totală de 1.009.764 lei (echivalentul sumei de circa 200 000 euro), de la celălalt inculpat, administrator al unei societăți comerciale, în legătură cu încheierea și derularea în bune condiții a unor contracte cadru și a unor contracte subsecvente atribuite de primărie societății respective.
Contractele au ca obiect lucrări de intervenții și reparații străzi, trotuare, parcări și lucrări edilitare (apa-canal), precum și amenajări infrastructură.

La data de 25 noiembrie 2022, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureș, având atribuții de ordonator principal de credite, inculpatul Soos Zoltan ar fi primit în mod indirect, într-un cont aparținând unei asociații controlate de inculpat, foloase care nu i se cuvin, constând în suma de 30 000 lei, sub forma unui contract de sponsorizare de la o societate comercială, în legătură cu atribuirea și derularea unui număr de 9 achiziții directe în valoare totală de 275.355 lei, realizate de primărie de la respectiva societate comercială.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 10 decembrie 2024, cei doi inculpați sunt prezentați Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție, Direcției de Operațiuni Speciale și Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Soos Zoltan a mai fost vizat de DNA și în trecut. În mai 2023 procurorii i-au comunicat că figurează într-un dosar care „afectează statutul oficial al unor angajați ai primăriei Târgu Mureș”.

În primăvara anului 2023, procurorii anticorupție au efectuat mai multe percheziții la primăria din Târgu Mureș, unde au examinat o serie de documente.

Iar în ianuarie 2022 Recorder a publicat o înregistrare audio în care doi dintre consilierii primarului, Marius Libeg şi Ionela Ciotlăuș încearcau să îi convingă pe şefii diferitelor departamente ale instituţiei să angajeze doi politicieni din Partidul Social Democrat (PSD) în cea mai înaltă funcție posibilă.

Unul dintre ei este director economic al Primăriei, iar celălalt este referent al Direcţiei pentru Asistenţă Socială, cei doi au obţinut aceste funcţii prin concurs, conform Rador.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62504247
Surse: Horaţiu Potra va fi arestat preventiv. Va rămâne în custodia Poliției după expirarea ordonanței de reținere

Horaţiu Potra va fi prezentat, marţi, instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, au precizat, surse judiciare.

62101518
Foştii primari ai Timişoarei Nicolae Robu şi Gheorghe Ciuhandu, achitaţi în prima instanţă pentru abuz în serviciu

Foştii primari ai municipiului Timişoara, Nicolae Robu şi Gheorghe Ciuhandu, au fost achitaţi de Tribunalul Timiş în dosarul privind abuzul în serviciu, în cazul restituirii unor imobile în baza Legii 112/1995.

62444181
Fostul lider al PNL Prahova și fost președinte al Consiliului Județean, Iulian Dumitrescu, a fost trimis în judecată

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Iulian Dumitrescu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, luare şi dare de mită, fals în declaraţii de avere, pentru fapte comise în anii 2021 - 2022. 

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.