Petre Roman, inculpat în dosarul Mineriadei din 1990: Nu există nicio dovadă că aș fi fost eu angajat în aducerea minerilor

×
Publicitate

Ion Iliescu și Petre Roman au fost inculpați din nou în dosarul Mineriadei din iunie 1990.  

Procurorii militari îi acuză după aproape 35 de ani că au provocat represiunea civililor care protestau în Piața Universității împotriva regimului politic de atunci.

Dacă fostul premier a venit personal la Parchetul Militar, fostul președinte, ajuns la aproape 95 de ani, i-a invitat pe procurori acasă, în vila lui din cartierul Primăverii.

Fostul prim-ministru Petre Roman a deschis seria inculpaților împotriva cărora procurorii militari au pus din nou în mișcare acțiunea penală, în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Alături de liderii României de atunci - între care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Virgil Măgureanu - este acuzat ca ar fi lansat o politică de represiune a populației civile din Capitală în urma căreia au fost ucise patru persoane, două violate, peste 1300 au suferit vătămări fizice și psihice, iar 1200 au fost persecutate sau reținute ilegal.

Petre Roman, fost premier, inculpat: „Nu există nicio dovadă, nicio dovadă că aș fi fost eu angajat în aducerea minerilor și s-a întâmplat ceea ce știți foarte bine și am declarat pe 16 iunie. Am spus ceea ce s-a întâmplat acolo cu implicarea evidentă a fostei Securități. Nu am avut absolut nicio legătură cu această învinuire.”

Ion Iliescu are aproape 95 de ani, așa că procurorii militari au fost nevoiți să revină în vila acestuia din Cartierul Primăverii pentru a-i aduce oficial la cunoștință inculparea pentru violențele pe care le-a provocat în iunie 1990.

Lt.Col. Daniela Dediu, procurorul militar: „Pot să vă spun că am dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de mai multe persoane. Astăzi am reușit să aducem la cunoștință pentru doi inculpați această măsură procesuală, printre care și inculpatul Ion Iliescu. Ne-a semnat procesul verbal și asta a fost tot.”

Reporter: „La aproape 95 de ani, mai are capacitatea Ion Iliescu să realizeze ce anchetă e împotriva lui, are capacitatea să răspundă pentru aceste acuzații?”

Adrian Georgescu, avocatul lui Ion Iliescu: „Informațiile astea nu le pot da eu. Câtă vreme nu există o dispoziție de suspendare a procesului, din perspectivă medicală... înseamnă că lucrurile…”

Reporter: „Dar nu medical, uman este conștient că această anchetă e încă în desfășurare și dumnealui e inculpat?”

Adrian Georgescu, avocatul lui Ion Iliescu: „Da.”

Dosarul Mineriadei a mai fost trimis în judecată în 2017, însă după trei ani, judecătorii instanței supreme l-au remis Parchetului Militar pentru probleme de procedură.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
61949937
Dosarul Mineriadei din 1990. Ion Iliescu şi Petre Roman sunt inculpați din nou pentru infracţiuni contra umanităţii

Ion Iliescu și Petre Roman au fost inculpați din nou în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Procurorii militari îi acuză, după aproape 35 de ani, că au provocat represiunea civilililor care protestau în Piața Universității.

62473614
Tribunalul Bucureşti a înlocuit arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. Decizia nu e definitivă

Tribunalul Bucureşti a decis să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate, în dosarul în care este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei.

62040336
Semnal de alarmă tras de CSM: gradul de ocupare a posturilor de judecător este de 83%. La procurori e de doar 73%

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat, marţi, că, la începutul anului 2025, gradul de ocupare al posturilor de judecător este de 83 la sută, cu cinci procente mai mult faţă de anul precedent.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 005inquam photos octav ganea
Luca Niculescu: Aş prefera un guvern politic. Discuţiile sunt deschise şi nu vreau să-mi închid nicio poartă de dialog

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat luni, după întâlnirea cu liderii USR, că ar prefera un guvern politic, dar că discuţiile sunt "deschise", deoarece nu vrea să închidă "nicio poartă de dialog".

Crevedia
Procesul exploziei de la Crevedia poate începe după doi ani de întârzieri. Despăgubiri cerute: 53 de milioane de euro

Judecătoria Răcari a dispus luni începerea judecării pe fond a dosarului exploziei de la Crevedia, în care patronii stației GPL, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, au fost trimiși în judecată. Tragedia din august 2023 s-a soldat cu 6 morți și 54 de răniți.

Whatsapp image 2026 10 12 at 12 57 42 1
România va avea unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei din Europa de Est. Investiție de 46 milioane de euro

România se pregătește să pună în funcțiune unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei în baterii din Europa Centrală și de Est.