Vitamina care reduce inflamația din corp și ne apără de bolile de imunitate. Trebuie luată zi de zi, în orice anotimp

×
Publicitate

Cu ce ne luptăm zilnic în fața virusurilor și a bacteriilor? Cu vitamina D. Aceasta stabilește legăturile în complicatul sistem imunitar.

Pentru că este atât de importantă, chiar sistemul de apărare reușește să o producă. În lipsa expunerii la soare, în lipsa alimentelor și atunci de ce e recomandată administrarea de vitamina D din suplimente?

Pentru organismul uman, vitamina D este consumabilă. Odată ce o producem prin expunera la soare sau o luăm din alimente grase - este stocată în ficat și în grăsimea corporală. Ne explică medicul endocrinolog Antonela Burlacu.

Antonela Burlacu, medic endocrinolog: „Noi nu putem stoca la nesfârșit. Ne ajung stocurile 1-2-3 luni, după care e consumată, ca ursul când hibernează, iese din hibernare, nu mai are rezerve. Din acest motiv, găsim foarte mulți pacienți cu valori foarte micic de vitamina D. Ca să știm valoarea normală în sânge e 30, iar un adult are nevoie D 1500-2000 de unități zilnic”.

Dar din 100 de grame de somon sălbatic spre exemplu abia luăm 600 de unități de vitamina D. Aceasta înseamnă să consumăm din depozite, dacă le avem.

Antonela Burlacu, medic endocrinolog: „Dacă am un deficit mare de vitamina D, iau o doză mare care se numește doză de atac, care la adulți e 6000 de unități pe zi. Pot să iau 2 luni. Apoi iau 2000-3000 de unități pe zi, timp de cîteva luni”.

Analiza de sânge, care arată valoare în sânge, se face abia după 6 luni de tratament, să vedeți depozitele reale.

La valori normale de vitamina D în sânge, veți absorbi 30% din calciul prezent în alimente. În cazul deficitului, se absoarbe sub 10% din calciu. Ca să nu rămână fără calciu în sânge, organismul îl extrage din oase, situație dramatică.

Fiecare celulă are nevoie de vitamina D. Hormonii au nevoie vitală.

Antonela Burlacu, medic endocrinolog: „Într-o boală tirioidiană autoimună, legată de hormoni, s-a văzut că administrarea vitaminei D. Încetinește degradarea funcțieie tiroidiene, încetinind degradarea hormonilor, ea ajută hormonii, le dă o mână de ajutor și insulinei și corticoizilor”.

Sistemul imunitar este perfect echlibrat. Echilibrul e ținut de molecule pro-inflamtorii, numite citokine pro-inflamatorii, și molecule anti-inflamatorii, numite citokine anti-inflamatorii. Odată ce luăm vitamina D, iată ce se intamplă cu sistemtul de apărare. Ne explică expertul imunolog Carmen Chifiriuc.

Carmen Chifiriuc, Universitatea din București și Academia Română: „Într-o primă etapă, stimulează producția de citokine pro-inflamatorii. Și te gândești - pai, stai puțin, stimulează inflamația. Nu, pentru că simultan stimulează producția de citokine anti-inflamatorii. Și răspunsul e echilibrat, nu acționează pe un singur buton, ci ca la mixerele pe care le utilizați dvs, pe mai multe canale astfel încât ce rezultă este echilibrat. Este un actor principal”.

Suplimentele de vitamina D sunt recomandate tot timpul anului. După ce faceți analiza, care arată nivelul pe care îl aveți în organism, medicul vă recomandă dozele.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62534306
Unde au găsit-o polițiștii pe Laura Dronca, fiica milionarului asasinat la Arad, căutată cu mandat. A fost arestată

Fiica omului de afaceri din Arad, ucis într-un atentat cu bombă acum aproape 4 ani, a ajuns, din nou, în spatele gratiilor.

62534297
Cât se așteaptă să câștige elevii de liceu din România când se vor angaja. „De la 2.000 în sus. De euro”

Un târg organizat zilele acestea în Bistrița îi ajută pe viitorii absolvenți de liceu să-și găsească facultatea potrivită.

62534304
Trenuri vechi de peste 30 de ani vor ajunge în România după ce au fost „pensionate” în Luxemburg

Patru trenuri cu o vechime de peste 30 de ani urmează să ajungă în România, asta după ce până de curând au fost folosite pe șinele din Luxemburg. Lotul de trenuri și-a început călătoria și urmează să ajungă curând în țară.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.