Șeful statului a subliniat că cel mai relevant indicator al sănătății sistemului este încrederea cetățenilor, care în prezent se situează la un nivel critic de 25%, ceea ce impune o corecție colectivă imediată, transmite news.ro.
„Serviciul de justitie este public (..) şi cel mai important indicator este încrederea oamenilor în sistemul de justiţie. Şi dacă încrederea este cum e azi, de 25%, înseamnă că toţi, împreună, facem ceva rău şi este ceva ce toţi impreună trebuie să corectăm”, le-a transmis președintele tinerilor judecători și procurori.
Pe lângă criza de încredere publică, Nicușor Dan a atras atenția asupra necesității de a reechilibra, în timp, relația dintre sistemul de justiție și cel politic. El a descris un ciclu vicios care a afectat ambele părți, pornind de la neglijența politicului și continuând cu excese din partea magistraților, în special în zona salarială, urmate de o campanie generalizată de blamare a întregului corp profesional.
„Mai este o relaţie care ne va lua un timp pentru a echilibra relaţia între sistemul de justiţie şi politic. Pentru că mai întâi a fost politicul care a neglijat, după care şi din partea asta la alta s-au petrecut nişte excese, mă refer în special la zona de salarizare, şi după care, cel mai grav, a început o campanie de blamare a întregului corp profesional. Şi asta, evident că nu e sănătos nici pentru o parte, nici pentru alta. Şi aici, din nou, şi dintr-o parte şi dintr-alta, avem de lucru, pentru că ăsta este sensul meseriei dumneavoastră, a găsi bunul echilibru în lucrurile pe care aveţi să le tranşaţi, principiul proporţionalităţii”, a explicat șeful statului.
În încheiere, președintele și-a exprimat convingerea că evoluția va fi una pozitivă, condiționată însă de capacitatea noilor magistrați de a transforma buna-credința individuală într-un mecanism funcțional. El a punctat o problemă structurală profundă: lipsa de încredere nu vine doar din exterior, ci și din interiorul sistemului.
„Sunt convins că lucrurile nu pot decât să evolueze în direcţia potrivită, sunt convins de multă bună credinţă. Trebuie doar să reuşim să aranjăm toate aceste bune credinţe individuale într-un sistem care să funcţioneze, pentru că, am spus mai devreme, există un grad redus de încredere a cetăţenilor în sistemul de justiţie. Dar, în opinia mea, există un grad destul de redus de încredere al oamenilor din sistemul de justiţie în sistemul de justiţie. Şi aici sunteţi câteva mii de oameni care trebuie să rezolvaţi intern această chestiune”, a concluzionat Nicușor Dan.