Fostul primar Gheorghe Ștefan, eliberat după ce a făcut 4 luni și jumătate dintr-o pedeapsă de 3 ani

62001685
Agerpres

Fostul primar al municipiului Piatra-Neamţ Gheorghe Ştefan a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Ploieşti, după ce a executat 4 luni şi jumătate dintr-o pedeapsă de 3 ani şi 3 luni de închisoare.

Sentința a fost dată într-un dosar de spălare de bani şi acte de comerţ incompatibile cu funcţia.

Decizia a fost luată de Tribunalul Prahova.

"Admite contestaţia formulată de persoana condamnată Ştefan Gheorghe, în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr. 2113/03.10.2018 pronunţată de Judecătoria Ploieşti. Desfiinţează sentinţa contestată şi, în consecinţă: În baza art.587 Cod proc. penală rap. la art.60 Cod penal anterior şi art. 6 Cod penal, admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnat. Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 şi urm. Cod penal anterior şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului Ştefan Gheorghe de sub puterea MEPI nr. 1707/2018 emis de Tribunalul Dâmboviţa, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Atrage atenţia condamnatului asupra disp. art.61 Cod penal anterior privind efectele liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămasă neexecutată. În baza art.275 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă", se arată în decizia Tribunalului Prahova, potrivit Agerpres.

VEZI AICI TOATĂ OFERTA EMAG DE BLACK FRIDAY

Pe 29 iunie, Curtea de Apel Bacău l-a condamnat pe Gheorghe Ştefan la 3 ani şi 3 luni de închisoare cu executare, pentru spălare de bani şi acte de comerţ incompatibile cu funcţia.

Instanţa a mai condamnat patru firme la plata unor amenzi şi interdicţia participării la proceduri de achiziţie publică în următorii doi ani. Astfel, Best GSG SRL a primit o amendă de 30.000 de lei, Giga Star SRL - 30.000 de lei, Sonic Media SRL - 24.000 lei şi Euromedia TV - 20.000 de lei.

Fostul primar de Piatra Neamţ era acuzat de DNA că, începând cu anul 2009, a administrat în fapt SC Strong Montaj SA (fosta SC Tehnoutilaj SA), folosindu-se de interpuşi, care au acceptat să figureze formal ca asociaţi şi administratori.

"Gheorghe Ştefan şi-a asumat rolul de factor de decizie în SC Strong Montaj SA şi s-a implicat în activitatea de administrare a acesteia, a dispus efectuarea de plăţi, a făcut demersuri pentru încasarea facturilor emise, pentru obţinerea de finanţări de la diferite instituţii publice, pentru restituirea unor garanţii de bună execuţie, a discutat cu furnizorii de materiale, a cerut să i se prezinte situaţii contabile, a pus în discuţie evaluarea patrimoniului în vederea unor divizări, a solicitat informaţii cu privire la stadiul de realizare a unor lucrări, a intervenit pentru remedierea unor neajunsuri în activitatea firmei, şi-a dat acordul pentru obţinerea unui credit bancar şi constituirea unor garanţii, a convins fidejusori să semneze contractul de credit, a identificat şi a discutat oportunităţi de afaceri, a dispus acordarea de împrumuturi unor firme afiliate", susţineau procurorii DNA.

Anchetatorii spuneau că operaţiunile financiare ca acte de comerţ în efectuarea cărora s-a implicat Gheorghe Ştefan sunt incompatibile cu funcţia pe care o deţinea, aceea de primar al municipiului Piatra-Neamţ.

O parte dintre lucrările la care fac referire procurorii DNA au fost finanţate din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus la acea vreme de Elena Udrea.

Anterior, Gheorghe Ştefan a mai fost condamnat în alte două dosare, primind 6 ani închisoare în dosarul Microsoft şi trei ani în dosarul privind finanţarea PDL. A fost eliberat condiţionat în septembrie 2017.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
Citește și...
61993092
Toader: Eu îmi fac treaba până în ultima clipă. Când apare un nou ministru, îl aştept, predau şi plec

Tudorel Toader a declarat, vineri, că nu ştie dacă va fi remaniat, dar că el îşi face treaba până în ultima clipă la Ministerul Justiţiei, iar când apare în Monitorul Oficial un nou ministru, îl aşteaptă, predă şi pleacă.

61927796
CSM, reacție după raportul MCV, în care i s-a reproșat că a exercitat presiuni asupra ÎCCJ

Consiliul Superior al Magistraturii a emis, miercuri, un punct de vedere în urma raportului UE privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

61993090
Toader, despre MCV: Are iz politic și standarde duble. Recomandările nu sunt obligatorii, ci standardele europene

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a avut miercuri prima reacţie după prezentarea raportului MCV, afirmând că acesta are "iz politic" şi dublu standard.

Recomandări
Dan neculaescu id293550 inquam photos malina norocea
Noii miniștri și-au preluat mandatele. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere. Primele reacții | VIDEO

Premierul Luca Niculescu participă, astăzi, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Drona braila
Un fermier a găsit resturi de dronă pe un câmp din Buzău. Reacția rapidă a MApN

Un fermier a găsit resturi de dronă pe un câmp din județul Buzău. Potrivit Ministerul Apărării Naționale a trimis un punct de vedere în acest caz.

Csat iunie 2026 presidency
Nicușor Dan a convocat ședința CSAT, din cauza „incidentelor de la Marea Neagră”. România evaluează „capacitatea de reacție”

Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSA), care va avea loc joi, 22 octombrie 2026, ora 18:00, la Palatul Cotroceni.