Într-unul dintre cazurile documentate, pentru întregul demers ar fi fost cerută suma de aproximativ 6.000 de euro.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus, la data de 23 iulie 2026, punerea în mișcare a acțiunii penale față de opt inculpați, cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

În aceeași zi au fost puse în executare opt mandate de percheziție domiciliară la adrese din municipiul București și județul Giurgiu. Anchetatorii au ridicat mijloace materiale de probă, medii de stocare a datelor, echipamente tehnice și aproximativ 400.000 de lei.

Potrivit anchetatorilor, în perioada decembrie 2025 – iulie 2026, inculpații au acționat în cadrul unui grup infracțional organizat, în mod coordonat și cu atribuții distincte, pentru a sprijini persoane interesate să obțină permisul de conducere pentru diverse categorii prin eludarea etapelor obligatorii prevăzute de lege.

Cum funcționa rețeaua

În schimbul unor sume de bani, stabilite în funcție de serviciile solicitate, persoanelor interesate li se asigura parcurgerea fictivă a procedurii de obținere a permisului. Potrivit procurorilor, erau întocmite documente medicale și de școlarizare fără efectuarea evaluărilor și a cursurilor prevăzute de lege, iar promovarea probei teoretice era facilitată prin utilizarea unor mijloace tehnice audio-video.

Într-unul dintre cazurile documentate, pentru întregul demers ar fi fost pretinsă suma de aproximativ 6.000 de euro.

Faptele au fost comise în legătură cu absolvirea, în mod nelegal, a cursurilor unor școli de conducători auto și promovarea examenului pentru obținerea permisului de conducere pentru diverse categorii. Probele de examen vizate au fost susținute în municipiul București și în mai multe județe, în cadrul serviciilor publice comunitare competente în domeniul permiselor de conducere și al înmatriculării vehiculelor.

Potrivit anchetei, activitatea grupării era coordonată de un bărbat în vârstă de 57 de ani, care lua legătura cu persoanele interesate, stabilea sumele de bani și apela, în funcție de necesități, la ceilalți membri ai grupului. Acesta este cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență, instigare la fals intelectual, participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată și pentru mai multe fapte de participație la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Doi dintre inculpați, soț și soție, în vârstă de 44 și 39 de ani, administrator și angajată ai unei școli de conducători auto din București, sunt acuzați că au întocmit documente care atestau în mod nereal parcurgerea cursurilor de pregătire teoretică și practică și absolvirea acestora. Cei doi sunt cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, fals intelectual și participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Alți doi inculpați, în vârstă de 40 și 48 de ani, sunt acuzați că au asigurat fraudarea probei teoretice a examenului, punând la dispoziția candidaților echipamente de comunicare la distanță, disimulate în articole vestimentare. Prin intermediul acestora, subiectele primite în sala de examen erau transmise în exterior și rezolvate de alte persoane, iar răspunsurile erau comunicate ulterior candidaților. Cei doi sunt cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat și pentru mai multe fapte de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Un alt inculpat, în vârstă de 59 de ani, este acuzat că intermedia legătura dintre persoanele interesate și ceilalți membri ai grupului, fiind cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat.

Ultimii doi inculpați, în vârstă de 23 și 41 de ani, sunt cercetați pentru divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în calitate de coautori. Potrivit procurorilor, aceștia erau candidați care au susținut proba teoretică a examenului de obținere a permisului de conducere folosind mijloacele frauduloase descrise în anchetă.

Șase dintre inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar procurorii urmează să solicite Tribunalului București arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Față de cei doi inculpați care au susținut proba teoretică a examenului a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale.

Acțiunea a beneficiat de suportul Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și al Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări, precum și de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, al Serviciului Criminalistic și al jandarmilor Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.

Parchetul precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal și nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.