Cine este Giorgiana Hosu, propusă ca șef al DIICOT de către ministrul Predoiu

62105305
Agerpres

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a propus-o pe Giorgiana Hosu pentru numirea în funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Conform procedurii, propunerea ministrului va fi înaintată Consiliului Superior al Magistraturii, care va acorda un aviz.

După obţinerea acestui aviz, Predoiu va înainta propunerea preşedintelui Klaus Iohannis în vederea numirii noului şef al DIICOT.

Cine este Giorgiana Hosu, propusă ca șef al DIICOT

 

Elena Giorgiana Hosu a absolvit Facultatea de Drept în anul 1995 şi din 1998 a început să lucreze la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), potrivit site-ului Ministerului Public, citat de Agerpres.

A fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în intervalul 1995-1998.

Din anul 1998 până în 2004 a fost procuror în cadrul Parchetului General.

În 2004 a devenit procuror la DIICOT. Din 2007 până în 2012 a fost procuror-şef al Biroului de combatere a macrocriminalităţii economico-financiare în cadrul DIICOT, iar în intervalul 2012-2013 a fost procuror-şef la Serviciul de combatere a criminalităţii economico-financiare al aceleiaşi instituţii.

Giorgiana Hosu a fost procuror-şef adjunct al DIICOT în perioada 2013-2014. În intervalul noiembrie 2014-aprilie 2015, a fost procuror-şef interimar al aceleiaşi instituţii. Din noiembrie 2018 până în februarie 2019 a fost procuror-şef adjunct delegat al DIICOT. În februarie 2019 a devenit procuror-şef adjunct al DIICOT, potrivit Agerpres, care citează csm.ro.

În decembrie 2019, CSM a respins propunerea privind delegarea Giorgianei Hosu în funcţia de procuror-şef al DIICOT.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62105304
Cine este Crin Bologa, propus ca șef al DNA de către ministrul Predoiu

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, l-a propus, marți, pe Crin-Nicu Bologa în funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

62105265
Cine este Gabriela Scutea, propusă pentru funcția de procuror general al României

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat marți că o propune pe Gabriela Scutea pentru numirea în funcţia de procuror-şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

62095339
Ministrul Predoiu a anunțat propunerile pentru conducerile Parchetului General, DNA și DIICOT

Ministerul Justiției a anunțat, marți, rezultatele selecţiei pentru propunerile de numire a procurorilor-şefi ai Parchetului General, DNA şi DIICOT.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.