Cine este Gabriela Scutea, propusă pentru funcția de procuror general al României

62105265
Agerpres

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat marți că o propune pe Gabriela Scutea pentru numirea în funcţia de procuror-şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

Conform procedurii, propunerea ministrului Justiției va fi înaintată Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care va acorda un aviz.

După obţinerea acestuia, ministrul Predoiu va înainta propunerea preşedintelui Klaus Iohannis în vederea numirii noului şef al PÎCCJ.

Cine este Gabriela Scutea

 

Procuroarea Gabriela Scutea s-a născut la 31 iulie 1973. Potrivit Agerpres, ea a absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridice în cadrul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu (1995) şi un master la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti (2008).

În 2012 a absolvit un program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă, "Colegiul Naţional de Informaţii", în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" din Bucureşti.

A fost cadru didactic asociat la Universitatea "Transilvania" - Braşov, Facultatea de Drept şi Sociologie, disciplina Drept procesual penal (2003-2004), potrivit CV-ului publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei.

În perioada 1995-2006, Scutea a fost procuror în teritoriu, fiind, pe rând: procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea (nov. 1995-dec. 1997); procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov (dec. 1997- iun. 1998); procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov (iul. 1998-nov. 1999); prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov (nov. 1999-mai 2002); prim-procuror adjunct delegat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov (iun. 2002-aug. 2003); prim-procuror delegat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov (aug. 2003-sept. 2004); procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov (oct. 2004-oct. 2005); procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov (oct. 2005-nov. 2006), mai arată sursa citată.

Din noiembrie 2006 până în mai 2013, a fost adjunct al Procurorului General (PÎCCJ), fiind responsabilă cu activitatea Secţiei judiciare, activitatea de resurse umane şi documentare; ordonator principal de credite (delegat) şi responsabilă cu implementarea programelor cu finanţare externă şi audit.

Din mai până în august 2013, a fost consilier al Procurorului General la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A ocupat, de asemenea, poziţia de Înalt reprezentant al Ministerului Justiţiei pentru relaţia cu Comisia Europeană pe aspectele referitoare la îndeplinirea condiţionalităţilor stabilite în cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) privind reforma sistemului judiciar şi lupta anticorupţie (sept. 2013-ian. 2016), se mai arată pe site-ul just.ro.

În ianuarie 2016, a fost numită secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62095339
Ministrul Predoiu a anunțat propunerile pentru conducerile Parchetului General, DNA și DIICOT

Ministerul Justiției a anunțat, marți, rezultatele selecţiei pentru propunerile de numire a procurorilor-şefi ai Parchetului General, DNA şi DIICOT.

62049227
Veste rea pentru Dragnea de la Instanța Supremă. Fostul lider al PSD rămâne după gratii

Liviu Dragnea rămâne după gratii! Instanța supremă i-a respins marți recursul în casație - o cale extraordinară la care a apelat fostul lider al PSD împotriva deciziei care l-a trimis după gratii anul trecut în luna mai.

62103741
Un bărbat din Iași și-ar fi abuzat fiica minoră timp de 7 ani

Un bărbat din județul Iași este cercetat pentru o faptă oribilă. Individul este bănuit că și-ar fi abuzat sexual fiica, din vremea când aceasta avea doar 6 ani!

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.