Procurorul din Galați acuzat că a mușamalizat un caz de viol a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

×
Publicitate

Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, din județul Galați, acuzat că ar fi mușamalizat un caz de viol, își va petrece următoarele 30 de zile în arest.

Suspect în ancheta pe care ar fi compromis-o era un preot, iar presupusa lui victimă, o adolescentă de 15 ani. Din dosar ar fi dispărut probe importante, pe care magistratul le-ar fi sustras, spun acum acuzatorii săi.

Fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, mutat între timp la Parchetul Judecătoriei Galați, Nicolae Valentin Cuzi a fost reținut vineri seara de procurorul Marius Iacob de la Parchetul General, pentru trei capete de acuzare: sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, favorizarea făptuitorului și fals intelectual.

Magistratul este acuzat că ar fi mușamalizat un dosar de viol în care suspect era un preot de la o parohie dintr-o comună din Galați. Acesta ar fi ademenit o elevă de 15 ani și ar fi violat-o, însă ancheta a fost închisă, spre disperarea părinților victimei. Parchetul General a aflat despre caz, iar implicarea procurorului Cuzi ar fi fost una ilegală.

Cazul procurorului, pe masa CSM

„Inculpatul a sustras mai multe documente utile aflării adevărului în cauză. Totodată, în scopul împiedicării sau îngreunării tragerii la răspundere penală a autorului infracțiunii, inculpatul le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare celor declarate inițial de suspect, cu consecința clasării dosarului penal menționat”, transmite Biroul de Presă al PICCJ.

Cazul presupusei mușamalizări a ajuns și pe masa Consiliului Superior al Magistraturii, așa că după ce au analizat probele strânse de Parchetul General, membrii Secției de Procurori au încuviințat reținerea și arestarea preventivă a procurorului din Galați.

Așa că, după câteva ore petrecute în arestul Poliției, procurorul a fost dus în fața unui judecător de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel București, cu propunere de arestare preventivă.
În urma cercetărilor Parchetului General și după inculparea fostului prim-procuror de la Parchetul Târgu Bujor, Parchetul Curții de Apel Galați a infirmat clasarea dosarului de viol. Așa că întreaga anchetă va fi reluată, iar preotul suspectat va trebui să dea socoteală pentru acuzațiile ce planează împotriva lui.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62552163
De ce a crezut Mirabela Dauer că i se cuvine un loc de veci în cimitirul Ghencea III, destinat exclusiv militarilor

Cântăreața Mirabela Dauer a fost audiată ca martor în al doilea dosar de corupție al generalului Zisu, fostul șef al Logisticii Armatei Române.

62551744
Zeci de percheziții în țară și R. Moldova la o grupare care a făcut prejudicii de milioane de euro. Cum acționa

O rețea de criminalitate organizată, specializată în infracțiuni informatice, fraude cu carduri și spălare de bani, a fost destructurată de ofițerii DIICOT.

62437374
Curtea de Apel București i-a redus pedeapsa cu închisoarea lui Mario Iorgulescu pentru accidentul produs acum aproape 6 ani

Curtea de Apel București a dispus joi scăderea unei perioade de opt luni din condamnarea de 8 ani și 8 luni închisoare primită de Mario Iorgulescu în dosarul legat de accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Primul ministru care a obținut aviz favorabil în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.