Tăriceanu este urmărit penal pentru o mită de 800.000 de dolari. Cum se apără fostul premier

×
Publicitate

Fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu s-a prezentat vineri la Direcţia Naţională Anticorupţie și a aflat că este urmărit penal pentru luare de mită.

 

Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, vineri, la ieşirea de la Direcţia Naţională Anticorupţie, că i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect, adăugând că dosarul în care este cercetat „pleacă de la o serie de premise false, eronate şi aberante".

 

„Am fost chemat la DNA pentru a mi se aduce la cunoştinţă calitatea de suspect într-un dosar în care sunt acuzat de obţinerea unor foloase indirect, de mită. Dar, ceea ce vreau să precizez este că tot acest dosar pleacă de la o serie de premise false, eronate şi aberante. Şi anume: în perioada în care am condus Guvernul României, Guvernul a emis o serie de hotărâri de Guvern care să favorizeze o anumită companie. Prim-ministrul nu dă, aşa, din pixul lui hotărâri de Guvern cum îşi imaginează poate unii, ele sigur că parcurg o întreagă procedură administrativă, sunt avizate din punct de vedere legal şi, de aici, toată construcţia care a fost făcută de procurori este pe o bază falsă", a declarat Tăriceanu.

El a precizat că a cerut timpul necesar pentru studierea probelor suplimentare despre care procurorii spun că le-au depus la dosar şi va urma procedurile prevăzute în cadrul procesului.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a transmis miercuri procurorului general Gabriela Scutea cererea de urmărire penală încuviinţată de preşedintele Klaus Iohannis privind începerea urmăririi penale a lui Călin Popescu-Tăriceanu.

„Ministrul Justiţiei i-a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea de urmărire penală formulată de preşedintele României privindu-l pe Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, fost prim-ministru, pentru faptele ce fac obiectul dosarului nr. 668/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie. Cererea a fost transmisă în temeiul art. 109 alin. 2 teza întâi din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 12, art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare", informa Ministerul Justiţiei.

DNA a cerut luni Parchetului General sesizarea şefului statului pentru începerea urmăririi penale a lui Popescu-Tăriceanu pentru luare de mită, pe vremea când acesta ocupa funcţia de prim-ministru.

Potrivit DNA, solicitarea a avut în vedere că există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că Tăriceanu ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007 - 2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari, constând în plata unor servicii de consultanţă.

„În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 de dolari, reprezentând un comision din valoarea plăţilor făcute de statul român către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore", susţin anchetatorii.

Dosarul a fost constituit în 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat la cererea autorităţilor judiciare austriece, indică DNA.

„La data de 7 noiembrie 2018, la solicitarea DNA, a fost sesizat Senatul României să încuviinţeze efectuarea urmăririi penale faţă de aceeaşi persoană (la acea dată având funcţia de senator), pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită, iar la data de 3 iunie 2019 Senatul a respins cererea de începere a urmăririi penale a persoanei respective", explică procurorii.

Ulterior, au fost efectuate acte de urmărire penală cu privire la fapte şi alte persoane, între care un om de afaceri trimis în judecată.

„Ca urmare a administrării unor probe suplimentare, au rezultat elemente de noutate care au conturat starea de fapt sus menţionată cu referire la fostul demnitar", arată DNA.

Decizia de vineri vine după un an greu pentru Călin Popescu Tariceanu. După ultimele alegeri, nu a mai prins un loc în Parlamentul României, iar acum o lună a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General într-un alt dosar, pentru abuz în serviciu şi complicitate la uzurparea de calităţi oficiale. Procurorii îl acuză că nu ar fi luat măsurile necesare pentru a-l îndepărta din Parlament pe un senator PSD, declarat de instanță incompatibil.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62169021
Procuror din Craiova, trimis în judecată după ce a furat bani şi bijuterii depuse ca probe la dosar

Un procuror din Craiova a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, după ce şi-ar fi însuşit bani şi bijuterii, printre care şi un inel, depuse ca probe în dosarele instrumentate de către procuror.

62168734
Fostul europarlamentar Marian Zlotea a fost condamnat la 8 ani şi jumătate de închisoare

Marian Zlotea, fost europarlamentar PDL şi fost şef al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani şi 6 luni închisoare.

62168748
Alina Bica rămâne cu pedeapsa de 4 ani închisoare, după ce Curtea Supremă i-a respins recursul în casaţie

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica rămâne cu pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare primită în 2019 într-un dosar în care a fost acuzată de DNA că l-a favorizat pe omul de afaceri Ovidiu Tender.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.