Alina Bica rămâne cu pedeapsa de 4 ani închisoare, după ce Curtea Supremă i-a respins recursul în casaţie

62168748

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica rămâne cu pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare primită în 2019 într-un dosar în care a fost acuzată de DNA că l-a favorizat pe omul de afaceri Ovidiu Tender.

 

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins miercuri Alinei Bica o cale extraordinară de atac - recursul în casaţie.

"Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurenta inculpată Bica Alina Mihaela împotriva deciziei penale nr. 284 din data de 27 noiembrie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 3067/1/2018. Definitivă", se arată în decizia instanţei.

A existat şi o opinie separată a unui magistrat, în sensul admiterii recursului în casaţie şi achitării Alinei Bica.

Alina Bica a fugit din România înainte de pronunţarea sentinţei, fiind localizată iniţial în Costa Rica alături de Elena Udrea, după care a părăsit această ţară, în prezent fiind localizată în Italia, unde a cerut să nu fie extrădată în România.

Conform unor informaţii apărute în presă, un avocat italian care o reprezintă pe Alina Bica a anunţat că o instanţă din această ţară - Curtea de Apel din Bari - a respins extrădarea fostei şefe a DIICOT în România şi i-a permis acesteia să execute pedeapsa în Italia.

Pe 27 noiembrie 2019, Alina Bica a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost acuzată de DNA că l-a favorizat pe omul de afaceri Ovidiu Tender.

 

Bica a cerut procurorilor DIICOT să ceară pedepasă cu suspendare pentru Tender în dosarul RAFO

 

Conform DNA, în cursul anului 2013, omul de afaceri Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul Alinei Bica pentru a obţine o condamnare cu suspendare în dosarul RAFO, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Bica le-a solicitat subordonaţilor săi de la DIICOT să ceară în instanţă condamnarea lui Tender la o pedeapsă cu suspendare, potrivit procurorilor DNA.

Astfel, în contextul în care, în primăvara anului 2013, Ovidiu Tender era judecat în dosarul RAFO, instrumentat de DIICOT, în care rechizitoriul a fost întocmit de Bica, omul de afaceri a pus, prin avocaţii săi, la dispoziţia lui Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost ofiţer de poliţie judiciară şi consilier al Alinei Bica, documente privind respectiva cauză penală, în scopul consultării şi exprimării unei opinii, atât de el, cât şi de către Bica, pentru a avea şansa unei soluţii favorabile.

"Având în vedere relaţia existentă între Mihăilescu Ionuţ Florentin şi Bica Alina Mihaela, numitul Tender Ovidiu i-a cerut sprijinul magistratului prin intermediul angajatului şi avocaţilor săi în vederea formulării unei apărări favorabile inculpatului Tender Ovidiu, luând în considerare că procurorul Bica Alina Mihaela a fost cel care a instrumentat dosarul şi a dispus trimiterea în judecată a acestuia. Pentru sprijinul acordat, în scopul arătat mai sus, Mihăilescu Ionuţ Florentin, angajat al SC Prospecţiuni SA, firmă deţinută de Tender Ovidiu, a beneficiat de un card emis de Unicredit Bank, în care îi sunt virate diferite sume de bani. De asemenea, din actele şi lucrările dosarului nr.393/P/2013, a rezultat că Mihăilescu Ionuţ Florentin şi Bica Alina Mihaela au dobândit bunuri imobile (teren), iar, pentru disimularea provenienţei acestora, actele de proprietate au fost întocmite pe numele lui Gavrilă Ştefan şi pe numele altor persoane interpuse", explica DNA.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62075960
Președintele Iohannis a încuviințat cererea DNA de începere a urmăririi penale a lui Tăriceanu

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, ministrului Justiției, Stelian Ion, cererea de urmărire penală a lui Călin Popescu-Tăriceanu, în calitate de fost prim-ministru.

62049128
Dragnea rămâne în închisoare. Judecătorii i-au respins o cerere de revizuire a condamnării

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins, marţi, o cerere depusă de Liviu Dragnea în care fostul lider al PSD solicita revizuirea condamnării de trei ani şi jumătate închisoare primită în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC.

62164163
Tăriceanu, la un pas de a fi urmărit penal de DNA. Decizia, la Iohannis. Care sunt acuzațiile

DNA încearcă, încă o dată, să îl aducă în fața instanței pe fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.

Recomandări
Luca niculescu agerpres
Încep audierile miniștrilor guvernului PSD-Luca Niculescu. Votul pentru învestire va avea loc mâine

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Shutterstock oameni pe strada bucuresti centrul vechi
La ce visează românii. Siguranța financiară a familiei și renovarea locuinței, pe primele locuri. De ce amână planurile

Bani, o casă bună, propria afacere sau mai mult timp pentru familie. Sunt planuri pe care mulți dintre noi le au, dar pe care le amână cu anii.  

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.