Călin Georgescu spune că e „bucuros” că a fost trimis în judecată. A cerut din nou să îi fie ridicat controlul judiciar

×
Publicitate

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Calin Georgescu s-a prezentat vineri în fața judecătorilor Sectorului 1, care au analizat dacă îi mențin sau nu controlul judiciar, în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară.

Călin Georgescu a sosit la Judecătoria Sectorului 1 cu puțin timp înainte de ora 12:00, oră la care era programată ședința de judecată pe cameră preliminară.

I-a salutat pe toți oamenii prezenți în fața Judecătoriei care îi sunt și susținători. La ieșire, el a declarat că este bucuros că a fost trimis în judecată pentru că de acum poate să demonstreze că este nevinovat.

În această ședință, el a cerut și ridicarea măsurii controlului judiciar. A mai făcut asta și luna trecută, însă judecătorii i-au respins această cerere. Procurorii îl acuză în acest dosar că a făcut propagandă legionară.

Mai exact în perioada iunie 2020 până în mai 2025 a promovat în public prin diferite mijloace, idei, concepții și doctrine legionare.

Procurorii Parchetului General îl acuză că l-a elogiat pe mareșalul Ion Antonescu, care a fost condamnat definitiv pentru crime împotriva umanității „prin imitație, aproape până la identitate, nu doar a cuvintelor lui Ion Antonescu ci și a gesturilor, a tonului vocii sale efectuând salutul legionar”.

Aceste lucruri, spun procurorii Parchetului General s-au întâmplat în public, mai exact în Piața Universității în octombrie 2021 la un miting, acolo unde mulțimea era nemulțumită de măsurile impuse pentru pandemia de coronavirus.

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu mai este cercetat și într-un alt dosar început pe data de 26 februarie.

Acolo este acuzat printre altele de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, fals în declarații, fals privind finanțarea campaniei electorale și a declarațiilor de avere.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62557449
Sumele plătite de ruși și ucraineni să obțină buletine de România. Cum funcționa rețeaua de la Evidența Populației
Două angajate ale Serviciului de Evidență a Populației Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, au fost reținute, în dosarul actelor de identitate românești obținute ilegal, iar alte două au fost puse sub control judiciar.
61926817
Fostul deputat PSD Cristian Rizea, eliberat condiționat. A făcut doi ani de închisoare pentru 300.000 de euro șpagă
Fostul deputat Cristian Rizea a fost eliberat condiționat din închisoare, în urma unei decizii pronunțate de Tribunalul Ilfov, care a admis contestația formulată împotriva deciziei inițiale a instanței de judecată.
62404704
Doi ofițeri de poliție din Argeș sunt cercetați pentru două infracțiuni. Unul dintre ei a fost reținut. Ce a descoperit DGA
Doi ofiţeri de poliţie sunt cercetaţi pentru şantaj şi divulgare de informaţii nepublice, unul dintre aceştia, ofiţer la Operaţiuni Speciale în cadrul IPJ Argeş fiind reţinut şi urmând să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.