Bărbatul care a atacat cu sabia un poliţist , în Suceava, în 2017, a fost prins. Țara din care va fi extrădat

×
Publicitate

A fost prins individul condamnat definitiv la 12 ani și 8 luni de închisoare, după ce a lovit cu sabia în cap un polițist din Suceava, în 2017. Bărbatul de 37 de ani – acuzat de tentativă de omor, ultraj și trafic de droguri – se află în Norvegia.

Bărbatul fusese dat în urmărire internațională în primăvara acestui an, după ce instanța l-a condamnat definitiv. El a fost prins în urmă cu două zile, în Norvegia. 

Atunci, a fost identificat pe o stradă și nu ar fi opus rezistență la reținere, spun polițiștii.

Condamnatul urmează să fie extrădat în curând în România, pentru a fi încarcerat.

Agresiunea teribilă asupra victimei sale s-a petrecut în decembrie 2017, în județul Suceava. Atunci, polițiștii au descins acasă la mai mulți suspecți, într-un dosar de trafic de droguri.

Trei mascați de la Serviciul de Acțiuni Speciale au intrat în casa bărbatului. În acel moment, suspectul, care avea în mână o sabie, l-a lovit în cap pe unul dintre polițiști. Agentul a suferit o rană extrem de gravă la cap.

Victima a ajuns la Spitalul de Neurochirurgie din Iași și a fost supusă mai multor operații dificile, în timp. Polițistul nu și-a mai revenit complet după atac și încă face terapie.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62490210
Nelu Tătaru cere strămutarea la Iaşi a dosarului în care este judecat pentru luare de mită
Fostul ministru al Sănătăţii şi preşedinte al PNL Vaslui, Nelu Tătaru, solicită strămutarea la Iaşi a dosarului în care este judecat pentru luare de mită.
62552982
Opt câini de rasă, folosiți la lupte ilegale într-o curte din Prahova. Ce s-a găsit în telefonul Bărbatului care îi antrena
Polițiștii au descins în gospodăria unui bărbat din Prahova, bănuit că organiza lupte între câini.
62191564
Procurorii DNA, percheziții la Primăria Iași. Funcționari trecuți de vârsta pensionării, în continuare angajați
Procurori ai DNA Iaşi efectuează marţi percheziţii în mai multe birouri din Primăria Iaşi, ancheta având legătură, potrivit unor surse judiciare, cu modul în care unii funcţionari au rămas angajaţi în Primărie deşi împliniseră vârsta de pensionare.