Bărbat prins în flagrant de DNA când lua o șpagă de 20.000 de euro. Promitea că banii ajung la judecători din București

62313842

Un bărbat a fost prins în flagrant de DNA în timp ce primea o mită de 20.000 de euro de la o persoană trimisă în judecată, căreia i-a promis că banii vor ajunge la judecătorii Curții de Apel București, pentru o sentință favorabilă.

DNA a anunțat marți că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 aprilie 2024, a unui inculpat, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.

Potrivit DNA, ”în data de 11 aprilie 2024, inculpatul ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză), trimisă anterior în judecată de către procurorii anticorupție (comunicat nr. 286/VIII/3 din 22 martie 2024), suma de 20.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o, prin intermediari, asupra unor judecători din cadrul Curţii de Apel Bucureşti și că-i va determina pe aceștia să dispună față de martor înlăturarea măsurii preventive a controlului judiciar și, ulterior, achitarea sau aplicarea unei condamnări cu suspendare”.

Luni, bărbatul a fost prins în flagrant în timp ce primea 20.000 de euro de la o rudă a martorului.

Persoana de la care a cerut banii, trimisă în judecată de DNA în martie 

În contextul menționat mai sus, la data de 15 aprilie 2024, inculpatul ar fi primit de la o rudă a martorului suma de 20.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 16 aprilie 2024, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, mai arată DNA.

Conform News.ro, persoana de la care acesta a pretins cei 20.000 de euro a fost trimisă în judecată în luna martie, când procurorii DNA au deferit justiţiei două dosare care vizează promisiuni făcute unui inculpat pentru tentativă de omor de intervenţie la magistraţi pentru ca acesta să fie cercetat în libertate şi ulterior condamnat cu suspendare. Un avocat din Baroul Ialomiţa şi alte două persoane ar fi pretins de la acesta zeci de mii de euro în acest scop.

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
20 de persoane au fost condamnate definitiv pentru fapte de corupție în legătură cu vaccinarea anti-Covid

20 de persoane au fost condamnate definitiv de Curtea de Apel Pitești pentru fapte de corupție și alte infracțiuni în legătură cu vaccinarea anti-Covid.

Monica Macovei, condamnată la închisoare cu supendare pentru accidentul de la Mangalia. Decizia nu este definitivă

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a fost condamnată, vineri, la şase luni de închisoare cu suspendare pentru accidentul de la Mangalia, în urma căruia un motociclist a fost rănit.  

Bărbat arestat după ce l-a înjunghiat mortal pe unchiul iubitei lui, în Alba. Fusese eliberat condiţionat acum 3 ani

Un bărbat a fost arestat preventiv de Tribunalul Alba pentru 30 de zile după ce l-a înjunghiat mortal pe unchiul partenerei sale.

Recomandări
Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea premierului. Delegațiile partidelor la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Bilanțul oficial al protestului „confiscat” din Piața Victoriei: 3 dosare penale, 6 reținuți și amenzi de 46.000 de lei

Ministerului Afacerilor Interne a anunțat miercuri că protestul s-a încheiat dar va continua identificarea și sancționarea persoanelor care au încălcat legea în urma protestului de marți din Piața Victoriei.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.