Eveniment dedicat gamerilor, la San Francisco. Jocurile care folosesc realitatea augumentată, tot mai populare

×
Publicitate

Mii de specialişti din domeniul jocurilor şi-au dat întâlnire la un eveniment organizat în San Francisco.

Acolo au putut testa tehnologie nouă şi ochelari de realitate virtuală care încă nu au apărut pe piaţă. Şi, bineînţeles, s-au jucat până la epuizare.

Participanţii au aşteptat cu nerăbdare să testeze dispozitive noi, precum Oculus Go VR, pe care Facebook îl va lansa pe piaţă lunile următoare. Până la finalul anului vor ajunge în magazine şi ochelarii Vive Focus, de la HTC.

Astfel, curioşii pot pătrunde în lumea lui Rocky Balboa, de pildă. Un nou joc, inspirat de pelicula Creed, a fost lansat de curând. Pe de altă parte, cei pasionaţi de muzică au avut ocazia să dirijeze, măcar în joacă, o orchestră.

Specialiştii spun că, în viitorul apropiat, jocurile de realitate virtuală ar putea fi depăşite, la capitolul popularitate, de cele care folosesc realitatea augmentată.

Simon Carless, analist: „După Pokemon Go, vom avea în curând şi un joc inspirat din lumea lui Harry Potter. Cred că vom vedea pe piaţă tot mai multe jocuri de realitate augmentată."

O companie a prezentat o tehnologie care le permite jucătorilor să simtă cu mâinile obiecte virtuale, fără a avea nevoie de mănuşi speciale.

Vincent Fung, reprezentant Ultrahaptics: „Am calculat cum este senzaţia este proiectată pe mână în cazul unor obiecte. Apoi am folosit unde de sunet ca să redăm acea senzaţie."

Tot la San Francisco a fost prezentat şi Tobii. Datorită acestui dispozitiv, jucătoriii pot acţiona în lumea virtuală folosind mişcările ochilor.

Henrik Eskilsson, director Tobii Tehcnology: „E mult mai fluid, mai natural, mai intuitiv."

Industria jocurilor video continuă să crească, deşi ritmul de dezvoltare a noilor tehnologii nu mulţumeşte pe toată lumea, iar vânzările au fost sub aşteptări anul trecut.

Articol recomandat de sport.ro
Europa îi mai dă o lovitură lui Putin! Decizie radicală luată la Bruxelles. Ce riscă țările care colaborează cu Rusia
Europa îi mai dă o lovitură lui Putin! Decizie radicală luată la Bruxelles. Ce riscă țările care colaborează cu Rusia
Citește și...
61948821
Lupte între roboți, în Capitală. Patru echipe vor merge la concursul din SUA

Peste o mie de tineri pasionaţi de robotică şi-au dat întâlnire la Bucureşti. Sunt elevi de liceu ai căror prieteni sunt nişte roboţi pe care i-au schiţat şi i-au construit singuri.

61948557
iLikeIT. Jocurile săptămânii: Ski Safari, Nano Golf, MadSkill BMX și Donuts Drift

Ce este o mini vacanță fără o scurtă sesiune de jocuri? Cele mai bune recomandări vin chiar de la echipa iLileIT

61943415
iLikeIT. Ponturile lui George Buhnici: cum îți gestionezi finanțele cu telefonul mobil

Telefonul mobil nu e bun doar pentru rețele de socializare şi jocuri, ci poate fi folosit şi pentru plata rapidă a facturilor, plăţi în magazine sau gestionarea banilor.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.