În cadrul cercetărilor, poliţiştii au efectuat, joi, 12 percheziţii la domiciliile unor suspecţi, fiind puse în aplicare mandate de aducere pe numele celor vizaţi, iar şase dintre aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

"În cadrul percheziţiilor au fost identificate şi ridicate probe şi mijloace de probă care fac obiectul cauzei, respectiv mijloace de comunicare, unelte electrice (bormaşini, flexuri), peste 400 de metri (1.824 kg) de cablu electric din cupru şi diferite sume de bani în lei şi valută", a menţionat sursa citată.

Cercetările au început în urma unei sesizări formulate la sfârşitul lunii august, după ce reprezentanţii societăţii comerciale în cauză au constatat sustragerea, în mod repetat, a unor cabluri din cupru depozitate în incinta şantierului termocentralei. Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 590.000 de euro.

"În baza probelor administrate, poliţiştii au dispus continuarea cercetărilor faţă de 12 persoane, angajaţi pe şantierul termocentralei, pentru infracţiuni de furt cu consecinţe deosebit de grave, furt, complicitate la furt şi tăinuire, după caz", arată IPJ Hunedoara.

Persoanele cercetate au vârste între 22 şi 48 de ani şi sunt din localităţile Deva, Hunedoara, Băiţa, Sântămăria-Orlea, Veţel, Vorţa, Ilia şi Simeria, suspecţii fiind bănuiţi de implicarea, în forme diferite, în sustragerea, transportarea sau valorificarea cablurilor din cupru.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.