FT: Bancile grecesti din Romania le finanteaza deja pe cele mama. Intram in banii de la FMI?
Criza din Grecia va afecta Romania si Bulgaria, iar consecintele au inceput sa se faca simtite. Primul efect: reducerea creditarii de catre subsidiarele bancilor elene, potrivit unui raport al bancii japoneze Nomura, analizat de Financial Times.
Analistii japonezi sustin ca subsidiarele grecesti din Romania finanteaza deja bancile-mama de la Atena, iar scoaterea banilor din tara ar putea impinge autoritatile de la Bucuresti sa acceseze banii din acordul de precautie cu FMI.
In primul rand, banca japoneza si jurnalistii FT subliniaza cum clauzele Initiativei de la Viena, acordul incheiat in 2009 care obliga bancile-mama ale institutiilor de credit din Romania sa-si sustina subsidiarele si sa nu retraga capital, s-au inversat in cazul grupurilor financiare elene.
"In prezent, subsidiarele romanesti finanteaza deja de ceva timp bancile-mama din Grecia", potrivit analizei Nomura.
Tendinta este favorizata de lichiditatea relativ buna din Romania si se manifesta in mai mica masura si in Bulgaria.
Volumul mare de imprumuturi acordate de subsidiarele romanesti bancilor-mama din Grecia a fost unul dintre motivele pozitiei relativ solide a leului din ultima perioada, reducand in acelasi timp din lichiditatea de pe piata romaneasca, se spune in raport.
Citeste intreg articolul pe www.incont.ro