Consumul moderat de bere poate imbunatati memoria si nivelul de atentie

61368962

Consumul moderat de bere poate îmbunătăţi memoria şi nivelul de atenţie, amplificând totodată impactul amintirilor autobiografice plăcute asupra creierului,

relevă prima cercetare din România realizată în cadrul Centrului de Studiu despre Bere, Sănătate şi Nutriţie (CSBSN).

Studiul, care a avut în vedere efectul consumului moderat de bere asupra sănătăţii organismului uman, a fost făcut în cadrul unui proiect derulat, în perioada noiembrie 2012 - mai 2013, de către Monica Diana Bercea, doctorand în cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, şi finanţat de CSBSN prin intermediul unui program de burse.

bere

 

Potrivit datele rezultate în urma studiului, un consum moderat de bere favorizează procesele de memorare, prin încorporarea datelor recente în memoria pe termen lung.

De asemenea, cercetarea a indicat faptul că participanţii la studiu care au consumat o cantitate moderată de bere pe parcursul derulării acestuia au prezentat o alocare de două ori mai puternică a resurselor ce ţin de atenţie.

bere

 

Acelaşi studiu arată că un consum moderat de bere în rândul persoanelor active amplifică impactul amintirilor autobiografice plăcute asupra creierului.

Studiul a fost efectuat pe 29 de bărbaţi între 18 şi 64 de ani, care beau săptămânal între patru şi 14 pahare de bare, adică în limitele consumului moderat de alcool pentru bărbaţi indicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

bere

 

Potrivit cercetătorilor, este considerată consum moderat de bere o cantitate de 660 de mililitri pe zi pentru bărbaţi şi 330 de mililitri pe zi pentru femei, la o concentraţie a alcoolului în berea consumată de maximum 5%.

Monica Diana Bercea a precizat că testele au fost realizate cu ajutorul neuroimaginisticii de ultimă generaţie, iar pentru interpretarea rezultatelor a fost folosit un RMN funcţional, fiind monitorizată activitatea electrică de la nivelul scalpului, cu ajutorul unui neuroheadset EEG.

 

"Ne bucură faptul că putem să marcăm o premieră pentru România, şi anume lansarea primului studiu derulat la noi în ţară ce are în vedere efectele consului moderat de bere asupra organismului uman", a declarat, miercuri, preşedintele CSBSN, dr. Corina Aurelia Zugravu, care a adăugat că, după ce multă vreme s-a vorbit doar despre rezultate ale unor studii făcute în Spania, SUA, Germania sau Anglia, "de acum şi cercetătorii români au un cuvânt de spus pe această temă".

bere

 

La realizarea studiului, cei 29 de bărbaţi care au reprezentat eşantionul au fost împărţiţi în două grupuri, primul consumând moderat bere în fiecare zi, iar cel de-al doilea neconsumând această băutură.

Ulterior, subiecţilor li s-au prezentat filme conţinând scene cu conotaţie pozitivă, iar ulterior, cu ajutorul neuroimaginisticii, au fost analizate rezultatele.

bere

 

"Cred că am reuşit să atingem două aspecte importante prin acest studiu. Pe de o parte, prin intermediul unuia dintre criteriile ce au stat la baza selecţiei grupului de studiu, respectiv acela de consumator moderat constant de bere, am identificat practic efectul cumulat în timp al acestui consum, pentru că, deşi testul a fost făcut la un anumit moment, istoricul personal al fiecărui subiect nu poate fi neglijat. Pe de altă parte, cred că am reuşit să aducem elemente importante care pot completa cu succes concluziile altor cercetări făcute pe teme asemănătoare", a declarat Alina Popescu, secretar general al CSBSN.

La prezentarea rezultatelor studiului, membrii CSBSN au atras atenţia că un consum moderat de bere trebuie completat de un stil de viaţă sănătos şi de o alimentaţie corespunzătoare şi că limitele acestei moderaţii sunt aplicate persoanelor care deja consumă alcool, respectiv bere, şi nu îndeamnă alte persoane să se apuce de băut.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Asa se va auzi sunetul Formulei 1 in 2014. Cum ti se pare?

 Marele Circ va schimba motorizarile actuale V8 cu unele mai mici. Pentru toti cei implicati, impactul va fi enorm

Acesta este principalul motiv pentru care sotii prefera sa ramana intr-o casnicie nefericita

Lipsa curajului de a divorţa este principalul motiv pentru care soţii preferă să rămână într-o căsnicie nefericită, potrivit unui studiu.

Primii doi au castigat 95 milioane de dolari in ultimul an: Top 10 cele mai bine platite personalitati din televiziunea americana!

Forbes.com consideră pe cel care este pe primul loc ca fiind "mogul cu o influenţă majoră în spatele scenei".

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.