Dilema zilei (și a serii): papion sau cravată?

62000433

Ai decis că astăzi vrei să fii elegant, iar în fața ta, în dulap, sunt un papion și o cravată care se potrivesc cu starea ta. Deși realizezi sau nu, e foarte probabil că deja ai decis ce vei purta..deoarece de cele mai multe ori celelalte articole vestimentare dictează cel mai potrivit element de purtat la gât.

Deși cravata modernă, așa cum o cunoaște acum fiecare bărbat care dorește să fie elegant, a apărut după 1920, istoria cravatei a început din secolul XVII, când regele Louis XIII a angajat o trupă de soldați din Croația care purtau o bucată de îmbrăcăminte în jurul gâtului ca parte a uniformei lor. Regele a realizat oportunitatea și a numit articolul de îmbrăcăminte ”La Cravate”.

Papionul a fost definit de-a lungul anilor ca fratele mai mic al cravatei, obiectul care a apărut dintr-o întâmplare în perioada în care cravata avea patru noduri. Drept urmare, nu a fost ușor de acceptat de către toți bărbații; ba chiar la început era asociat doar cu arhitecții, avocații, profesorii sau chelnerii.

Și atunci ce alegi?

Papioanele te ajută, în general, să ieși în evidență mai mult decât o cravată. Majoritatea bărbaților care poartă papion par mai prietenoși, mai amuzanți și, datorită persoanelor publice care au purtat, mai inteligenți. Creativitatea ta poate fi ușor testată când decizi să porți un papion datorită variației de modele, culori și stiluri.

Când poți purta un papion?

Răspunul este simplu: oricând. Purtarea unui papion este mult mai nuanțată decât alegerea unei cravate și trebuie tratată cu mai mare atenție. ”Cheia purtării” cu succes a unui papion este să fii cumpătat și să alegi un model cât mai elegant, cu excepția cazului în care vrei să fie elementul tău de brand.
Pentru costume poți purta maro, negru sau gri, în timp ce pentru cămăși poți opta pentru un tip de albastu sau de alb.

Papion barbat

Deoarece de multe ori costumul este unul clasic, conservator, papionul este ocazia de a face o ”declarație” celor care te însoțesc. Astfel poți adăuga niște dungi modelului, iar odată ce te simți confortabil, îndrăznește să fii creativ cu bulinele sau desenele. Este un elemente atât de mic de îmbrăcăminte că este acceptabil să iasă în evidență.

Dar...poți da greș cu o cravată?

Cravata este un element atât de comun, în ultimii ani, încât a ajuns să fie accesibilă pentru orice ocazie. Totuși, îți recomandăm să eviți cravata la prima întâlnire – mai bine păstrează sacoul și menține stilul casual. Astfel o să fii tipul care s-a gândit suficient de mult încât să poarte un sacou, dar s-a simțit suficient de comod încât să nu poarte o cravată.

Într-o idee cât mai scurtă, dacă vrei să te simți cât mai sigur pe tine: alege ce simți că ți se potrivește, dar fii creativ. E adevărat că modelele sunt tot mai diverse, dar și sursele de informare sunt tot mai diverse, așa că nu te teme să îți întrebi prietena sau colega de muncă sau chiar pe colegul pe care l-ai observat că a diversificat culorile la ultimele evenimente de business.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61999523
5 secrete ale unui burger reușit

Ne plac burgerii, iată un lucru pe care nu-l putem nega! Însă, un alt un lucru pe care nu-l putem face este să-i gătim la noi acasă exact ca la restaurant. Pentru lămuriri am apelat la un specialist în burgeri, care s-a specializat în acest preparat după ce a mâncat pe înfundate vreo câteva duzini.

61999282
VIDEO Ce mașină ți se potrivește dacă ai ajuns la criza vârstei de mijloc

Bărbații care au trecut de vârsta de 30 ani și se apropie vertiginos de borna 40 trec printr-o reală criză comportamentală. Ceva se schimbă considerabil în ei și îi face să ia decizii uneori neinspirate.

61998687
5 modalitați eficiente pentru a scăpa de stres

Stresul a devenit unul dintre principalii factori care afectează sănătatea bărbaților. Presiunea pe care o resimți din cauza ritmului de viață alert, a sarcinilor de serviciu sau a problemelor personale poate cauza boli cardiovasculare, creșterea tensiuni

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.