Planeta India: Viata in Jaipur, Orasul Roz

Nu însă înainte de a poposi cam o oră şi jumătate la una dintre cele mai preţioase site-uri arhitecturale şi religioase din toată ţara. Este vorba de Fatehpur Sikri, aflat la nici o oră de condus de Agra, locul unde cel mai mare mogul din istoria Indiei, Akbar, a mutat pentru o lungă perioadă capitala. Fost loc administrativ şi militar, Fatehpur Sikri este astăzi un loc de pelerinaj pentru credincioşii din toate religiile lumii. Aici poţi vedea în fiecare zi sute dacă nu mii de pelerini hinduşi, buddhişti, musulmani, jainişti, sikh şi creştini. De altfel, pe zidul unei moschei, un citat din Coran este foarte edificator în sensul armoniei între religii. „Iisus, pacea fie cu el, a spus: lumea aceasta este un pod. Traversaţi-l, dar nu construiţi case pe el.”

Deşi aceste cuvinte ale Mântuitorului nu se regăsesc textual în Noul Testament, simpla sa citare – chiar dacă probabil distorsionată de Coran – trebuie luată măcar ca un simbol admirabil de ecumenism. Iar cel mai mare mogul din toate timpurile, Akbar – urmat într-un „clasament” istoric de războinicul Ashok – a fost de asemenea un personaj interesant. Deşi nu ştia să scrie şi să citească, le dicta subalternilor săi poezii deloc lipsite de valoare artistică. Iar pasiunea sa pentru frumos nu se oprea aici. Akbar a avut trei soţii foarte frumoase: una hindusă, una budhistă şi una creştină. Doar vroia să dea un exemplu de echilibru religios supuşilor săi. Iar dacă le numărăm şi pe cele 300 de amante din haremul său, putem concluziona că Akbar a fost un mogul împlinit şi pe plan personal!

Îl lăsăm în urmă pe marele mogul, pentru a ne îndrepta spre cel mai mare parc natural din India „Bird Sanctuary”, aflat la Barathpur la o altă oră distanţă de Fatehpur Sikri. Aici, timp de aproape trei ore, poţi admira zeci de specii de păsări dintre cele mai exotice şi nu numai. Printre atracţiile demne de menţionat sunt, printre altele, faimoasa Kingfisher, păsărica multi-coloră care dă numele berii naţionale sau Tigerbird, o pasăre la fel de mică dar cu un plisc foarte lung şi ascuţit celebră pentru faptul că îi curăţă pe tigrii între dinţi după ce aceştia au terminat „prânzul”. Şi cum sunt băieţi cu bun simţ, igienici şi-şi cunosc interesul, bengalezii nu-şi înghit niciodată originalele lor „periuţe”. Fără a fi chiar o experienţă de tip Discovery Channel, această plimbare cu ricşa prin imensa rezervaţie îţi oferă încă ceva aparte, dincolo de observarea cu binoclu a bufniţelor, berzelor şi chiar a antilopelor. Este vorba de comunicarea foarte interesantă cu ricşarii, cei mai mulţi trecuţi de 40 de ani. Neaşteptat sau nu, ei stăpânesc destul de bine limba engleză şi sunt foarte empatici, cel puţin în aparenţă. Îţi povestesc despre câte lună şi-n stele, îţi zâmbesc, sunt curioşi să-ţi afle viaţa, doar că pe finalul cursei îţi bagă inevitabil fitilul cu bacşişul mult dorit. Deh, ţara săracă rău de tot cu milioane de ricşari!

Şi când te gândeşti că ei chiar o duc bine faţă de marea majoritate a indienilor săraci lipiţi pământului! Cei mai mulţi sunt atât de umili şi au într-adevăr o mentalitate de sclavi, încât te cuprinde o milă cumplită când îi vezi. Aşa că, deşi toată călătoria noastră a fost achitată integral, ciubucurile te duc la aproximativ 75 de euro de căciulă. Dar raportat la o perioadă de 19 zile suma nu este deloc exagerată. Mai ales că fiecare în parte îşi merită bonusul cu prisosinţă.

Un adevărat bonus pentru tripul nostru a fost şi ultima oprire în India: Jaipur. Supranumit „Pink City”, acest oraş de peste 4 milioane de locuitori este capitala Rajasthan-ului şi îl concurează cu multă destoinicie pe delirantul New Delhi la capitolul aglomeraţie. Mai mult, aici parcă şi vânzătorii de tot felul sunt mai insistenţi, iar mizeria este la ea acasă. Totuşi paradoxalul farmec al acestui oraş unde oameni, vaci şi macaci se intersectează mai abitir ca oriunde unde am fost în India, constă în cromatica sa. Povestea fermecătorului său colorit a început în 1883, când maharajahii care administrau oraşul au hotărât să-l vopsească pe acesta – gri la vremea aceea - în roz, ca semn de întâmpinare în cinstea prinţului Albert. Atât de mult le-a plăcut cum a ieşit, încât au hotărât să-l lase aşa. Fireşte că nu este totul roz, multe blocuri fiind orange, cărămizii sau crem, dar rozul este predominant.

Una dintre cele mai spectaculoase edificii ale oraşului este „Palatul Vânturilor”, dar care nu se vizitează pe dinăuntru, ci doar se admiră pe dinafară. Piesa de rezistenţă turistică a Jaipurului este însă faimosul „Observator Astronomic”, unul dintre cele mai vechi şi apreciate din lume. Aici există cel mai mare ceas solar din lume, omologat de Guinness Book. Estetica oraşului este desăvârşită de foarte frumosul palat al regalităţii britanice pe care aceasta şi l-a împărţit mulţi ani cu rajputanii într-o totală armonie administrativă şi artistică. Fosta reşedinţă este prin urmare o îmbinare superbă între stilurile britanic şi rajasthanez şi oferă turiştilor vestigii de tot felul ale uneia dintre cele mai glorioase epoci din istoria Indiei.

Muzeul de arme, cel de haine vechi ale maharajahilor şi deopotrivă ale vice-regelui merită văzute, fie şi pentru simplul motiv de a nu rata sofisticatele costumaţii de hochei pe iarbă ale celui din urmă, respectiv fistichiile pijamale ale celor dintâi, precum şi fabulos de sofisticatele sari-uri ale soţiilor acestora, maharani! Referitor la secţiunea „modă”, trebuie menţionată o super-piesă de colecţie, o fustă bărbătească de maharajah care, întinsă la maximum, atinge lungimea incredibilă de 100 de metri! Şi nu e o glumă, doar probabil cea mai lungă kurta din India! Capitolul recorduri continuă cu o întâmplare absolut de basm. În curtea interioară a palatului sunt expuse două recipiente a câte 4000 de litri fiecare pe care un măreţ maharajah (al cărui nume ne-a dispărut în recycle bin-ul memoriei) le-a luat cu el într-o călătorie în Anglia unde a răspuns invitaţiei Regelui. De ce, în numele lui Krishna, s-a trambalat cel mai important rajasthanez cu baritai bidoanele! Simplu, pentru că acestea erau pline cu apă sfântă din Ganges pe care marele maharajah a folosit-o pentru băut şi pentru igiena personală pe parcursul îndelungatei sale şederi britanice.

Cât despre îndelungata noastră şedere indiană, aceasta a continuat a doua zi petrecută în Jaipur cu o plimbare cu elefanţii, iar a treia şi ultima zi cu dromaderii. Deşi pare spectaculoasă, cea dintâi îţi lasă după consumarea ei un gust amar. Asta pentru că sărmanii pachidermi sunt pictaţi pe trompă, faţă şi urechi ca la circ, înmatriculaţi ca nişte maşini dintr-un parc de distracţii şi – ce e cel mai grav – sunt juliţi în spatele urechilor de ţi se rupe inima de milă. Aceste semne le capată în timp din cauza faptului că hinduşii care-i strunesc folosesc un metal în acest sens. Iar la 1000 de turişti pe zi, cei peste 100 de elefanţi au de muncit serios.

De altfel, elefantul este unul dintre mijloacele de transport consacrate încă de pe vremea mogulilor şi chiar înainte de ei. Iar turiştii pot retrăi această stare de cuceritori pe spinarea splendizilor, dar chinuiţilor elefanţi care îi duc spre străvechiul Amber Fort, care străjuia acum sute de ani oraşul Jaipur. Iar fortul în sine îţi taie respiraţia cu splendoarea sa arhitecturală, precum şi cu panorama spectaculoasă pe care ţi-o prilejuieşte.