Eric Clapton si Steve Winwood, istoria muzicii de chitara la Bucuresti
Nu au salutat publicul si nu au facut glume in romaneste, asa cum au facut-o alti artisti ca The Rolling Stones. Muzica lor exceptionala a vorbit insa in locul lor, intr-un show rafinat si impresionant pentru amatorii de muzica buna.
Eric Clapton si Steve Winwood au adus in show-ul sustinut la Bucuresti, intrega istorie a muzicii de chitara, trecand prin country, blues, rock, evergreen-uri precum "Georgia on My Mind" si alte cover-uri de aur, toate cu naturaletea unui jam session in propria sufragerie.
Doua legende ale muzicii rock, cunoscuti pentru maiestria, lor dar si pentru versatilitatea cu care abordeaza diferite genuri, cei doi nu s-au dezmintit la Bucuresti, in fata miilor de spectatori de la Stadionul "Iolanda Balas Sotter".
Ca doi gentlemani adevarati, si-au lasat unul altuia locul in lumina reflectoarelor, s-au completat la melodii care au entuziasmat spectatorii, toate acestea cu gesturi familiare si pline de bucuria de a canta.
Steve Winwood a sarit de la pian la orga si apoi la voce, iar Eric Clapton a abordat uneori solourile prelungi la chitara electrica, alteori ritmurile de blues in ritm acustic si, cand situatia o cerea, i-a tinut doar ritmul lui Winwood, in momentele in care acesta stralucea pe scena.
Primele piese ale concertului, in ritm de country, au dat sentimentul unei petreceri campenesti, pe stadionul din marginea Bucurestiului, cu atat mai mult cu cat jumatate din stadion era acoperit cu scaune albe, pe care fanii savurau linistiti, muzica.
Aceasta pentru ca energia Clapton - Winwood nu a fost una expansiva, ci una care i-a facut pe fani sa taca in fata muzicii.
Primul moment in care publicul a explodat in aplauze a fost cand Clapton si-a luat, pentru prima data, in primire, rolul de solist, la "Presence of the Lord".
Dialogul artisti - public a urmat o ordine de la sine inteleasa: un solo de tobe - solo de orga (Winwood) - solo chitara (Clapton) si aplauze prelungite.
De la ritmurile country si accentele gospel, artistii au trecut la melodiile de suflet. Clapton a revenit la ritmul "de suflet", bluesul, pentru a trece, in forta, impreuna cu Winwood, la ritmul saltaret de country, asezonat, bineinteles, cu solouri de chitara bine dozate.
Steve Winwood a acaparat atentia publicului cu, probabil cea mai cunoscuta si cea mai iubita balada sudista, "Georgia on my mind".
Dupa momentul de nostalgie, Clapton a plusat cu "Drifting Blues", cantat la o chitara semiacustica, pe genunchi, in mijlocul scenei imense si in aplauzele publicului care tinea ritmul cantecului.
Cei doi si-au reunit fortele pentru "How Long Blues", in care au cantat cu relaxarea unor tineri in sala de repetitii. Dar hiturile nu s-au lasat asteptate, caci imediat, Clapton a incantat publicul cu "Layla".
Si din nou a venit vremea hiturilor: "Gimme some lovin'", urmat de coverul melodiei-cult a lui Jimi Hendrix, "Voodoo child". Cea din urma, cu solourile de chitara prelungi acompaniate de orga si vocea lui Winwood, au ridicat publicul in picioare.
Aceiasi spectatori, asezati cuminti pe scaunelele albe sau pe iarba, au cantat, spre finalul show-ului de aproape doua ore, "Cocaine", impreuna cu Eric Clapton.
Desi trupa nu a adresat niciun cuvant direct publicului, lipsind pana si traditionala prezentare a membrilor, comunicarea cu acesta a fost la un alt nivel, prin intermediul muzicii.
