Eric Clapton si Steve Winwood, istoria muzicii de chitara la Bucuresti

60428361

Nu au salutat publicul si nu au facut glume in romaneste, asa cum au facut-o alti artisti ca The Rolling Stones. Muzica lor exceptionala a vorbit insa in locul lor, intr-un show rafinat si impresionant pentru amatorii de muzica buna.

Eric Clapton si Steve Winwood au adus in show-ul sustinut la Bucuresti, intrega istorie a muzicii de chitara, trecand prin country, blues, rock, evergreen-uri precum "Georgia on My Mind" si alte cover-uri de aur, toate cu naturaletea unui jam session in propria sufragerie.

Doua legende ale muzicii rock, cunoscuti pentru maiestria, lor dar si pentru versatilitatea cu care abordeaza diferite genuri, cei doi nu s-au dezmintit la Bucuresti, in fata miilor de spectatori de la Stadionul "Iolanda Balas Sotter".

Ca doi gentlemani adevarati, si-au lasat unul altuia locul in lumina reflectoarelor, s-au completat la melodii care au entuziasmat spectatorii, toate acestea cu gesturi familiare si pline de bucuria de a canta.

Steve Winwood a sarit de la pian la orga si apoi la voce, iar Eric Clapton a abordat uneori solourile prelungi la chitara electrica, alteori ritmurile de blues in ritm acustic si, cand situatia o cerea, i-a tinut doar ritmul lui Winwood, in momentele in care acesta stralucea pe scena.

Primele piese ale concertului, in ritm de country, au dat sentimentul unei petreceri campenesti, pe stadionul din marginea Bucurestiului, cu atat mai mult cu cat jumatate din stadion era acoperit cu scaune albe, pe care fanii savurau linistiti, muzica.

Aceasta pentru ca energia Clapton - Winwood nu a fost una expansiva, ci una care i-a facut pe fani sa taca in fata muzicii.

Primul moment in care publicul a explodat in aplauze a fost cand Clapton si-a luat, pentru prima data, in primire, rolul de solist, la "Presence of the Lord".

Dialogul artisti - public a urmat o ordine de la sine inteleasa: un solo de tobe - solo de orga (Winwood) - solo chitara (Clapton) si aplauze prelungite.

De la ritmurile country si accentele gospel, artistii au trecut la melodiile de suflet. Clapton a revenit la ritmul "de suflet", bluesul, pentru a trece, in forta, impreuna cu Winwood, la ritmul saltaret de country, asezonat, bineinteles, cu solouri de chitara bine dozate.

Steve Winwood a acaparat atentia publicului cu, probabil cea mai cunoscuta si cea mai iubita balada sudista, "Georgia on my mind".

Dupa momentul de nostalgie, Clapton a plusat cu "Drifting Blues", cantat la o chitara semiacustica, pe genunchi, in mijlocul scenei imense si in aplauzele publicului care tinea ritmul cantecului.

Cei doi si-au reunit fortele pentru "How Long Blues", in care au cantat cu relaxarea unor tineri in sala de repetitii. Dar hiturile nu s-au lasat asteptate, caci imediat, Clapton a incantat publicul cu "Layla".

Si din nou a venit vremea hiturilor: "Gimme some lovin'", urmat de coverul melodiei-cult a lui Jimi Hendrix, "Voodoo child". Cea din urma, cu solourile de chitara prelungi acompaniate de orga si vocea lui Winwood, au ridicat publicul in picioare.

Aceiasi spectatori, asezati cuminti pe scaunelele albe sau pe iarba, au cantat, spre finalul show-ului de aproape doua ore, "Cocaine", impreuna cu Eric Clapton.

Desi trupa nu a adresat niciun cuvant direct publicului, lipsind pana si traditionala prezentare a membrilor, comunicarea cu acesta a fost la un alt nivel, prin intermediul muzicii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Ametesc barbatii cu tatuaje stralucitoare. Se poarta fluturii si florile

In Grecia, tinerele cred ca au gasit solutia pentru a fi remarcate. Tocmai au descoperit un accesoriu care practic hipnotizeaza orice privire. Tatuajele stralucitoare sunt adevarate bjuterii pictate pe piele.

Maraton de arta in Bucuresti, in noaptea galeriilor

140 de artisti si-au expus lucrarile de arta contemporana. La editia din acest an, publicul a fost invitat sa viziteze expozitii, ateliere deschise si spatii alternative.

Forte de ordine impresionante, mobilizate la parada gay de la Tel Aviv

Explozie de culoare pe strazile din Tel Aviv unde cateva zeci de mii de israelieni au participat la parada anuala a homosexualilor si lesbienelor.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.