Revista presei: Cum au evoluat salariile in 2010. Lefuri mai mari in 2011?

60293619

Salariul mediu net pe economie a scazut in august cu 1,2% fata de luna precedenta, fiind pentru prima data in ultimii ani cand salariul mediu net a scazut fata de aceeasi perioada a anului precedent.

Gandul: Astfel, in bani, romanii au pierdut, in medie, 9 lei din salariul mediu, acesta scazand de la 1.348 de lei in august 2009 la 1.339 de lei acum doua luni. Cele mai mari salarii s-au inregistrat in domeniul transporturilor aeriene, unde media a fost de 3.330 de lei, urmate de cele din intermedieri financiare si asigurari, cu 3.152 de lei, conform INS. La polul opus, cele mai mici salarii medii nete au fost incasate in august de cei care lucreaza in domeniul hotelurilor si restaurantelor, care au ridicat de la casierii 787 de lei in august.

Romania Libera: Cum scapam de mizeria din spitalele romanesti? Sistemul public de sanatate din Romania este unul dintre cele mai slabe din Europa, iar acest fapt il demonstreaza nu doar tragediile petrecute in ultima vreme, ci si mai multe studii ale organismelor de profil. Aceasta este si una dintre concluziile trase de specialistii prezenti la Forumul International de Sanatate, unde asigurarile private au fost catalogate ca fiind vitale pentru Romania, cel putin pana cand sistemul public va fi reformat.

Evenimentul Zilei: Viata pe lista de asteptare Romanii care nu pot fi tratati in tara in timp util au si solutia tratamentului in strainatate. "Evenimentul zilei" a initiat, la inceputul acestui an, o petitie pentru a schimba soarta romanilor care au nevoie de tratamente in strainatate. Deocamdata Ministerul Sanatatii a renuntat la criteriul selectiei dupa varsta la cei care au nevoie de operatii in afara tarii, insa alte prevederi discriminatorii raman. Petitia este acum in dezbaterea Consiliului pentru Combaterea Discriminarii.

Jurnalul National: Afaceri cu firimituri Potrivit proiectului "Legii start-up", aflat astazi pe ordinea de zi a Guvernului, tinerii intreprinzatori pot beneficia de finantare nerambursabila de pana la 10.000 de euro. Masura vine dupa ce timp de doi ani patronatele au cerut-o insistent, iar ministerele IMM-urilor si Economiei au prezentat cateva proiecte in dezbatere publica, dupa care le-au retras in mai multe randuri.

Adevarul: Curtea Suprema din Anglia cere executarea silita a printului Paul pentru o datorie de peste 2 milioane de euro Inalta Curte de Justitie - Divizia Queen's Bench a decis, la 2 iunie 2010, in dosarul cu numarul HQ 10X00866, ca printul Paul de Romania, „cunoscut si sub numele de printul Paul, Paul Lambrino, Paul Philippe de Hohenzollern", si printesa Lia a Romaniei, „cunoscuta si sub numele de printesa Lia, Lia Triff, Lia de Hohenzollern si Lia Georgia Hohenzollern", sa-i plateasca lui Marco Houston 1,8 milioane de lire sterline (peste 2 milioane de euro).

Ziarul Financiar: Pauza la falimente. Numarul insolventelor a inceput sa scada In ultimele luni nu a mai iesit la suprafata niciun caz important al unei mari firme intrate in insolventa. La polul opus, sansele ca un jucator mare sa se reorganizeze au crescut dupa ce Ase­soft a preluat pachetul majoritar la Flanco. Numarul cererilor noi de intrare in insolventa inregistrate la Tribunalul Bucuresti a scazut de la 5.120 la 4.189 in primele opt luni ale acestui an, in timp ce la nivel national in luna august au fost inregistrate mai putin de 900 de noi firme intrate in insolventa, la jumatate fata de media lunara din ultimii doi ani.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
60343787
Revista presei: Katherine Jackson ii dadea pe ascuns bani lui Joe

O noua acuzatie la adresa familiei Jackson a fost lansata de unul dintre primii manageri ai lui Michael, care a declarat ca mama artistului se comporta inainte de moartea lui, ca un agent al acestuia, iar din banii incasati o mare parte mergea la Joe.

60270823
Revista presei: Moartea, de domeniul trecutului. S-a gasit elixirul vietii

Un adevarat elixir al vietii, care pune moartea pe tusa, a fost descoperit de oamenii de stiinta. Este vorba despre un cocktail de amino acizi care creste durata vietii cu cel putin 12%.

60449473
Revista presei: Iri o insala pe Moni! Scene XXX la Izvorani cu doua blonde!

Despre Irinel Columbeanu s-a tot vorbit. Ca isi insala nevasta, ca e mare amator de aventuri de-o noapte, ca preferintele lui sexuale se indreapta catre petreceri dezmatate, stropite cu sampanie, in care isi exerseaza erotismul cu mai multe partenere.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.