Studiu: Bombardamentele din cel de-al Doilea Razboi Mondial au provocat ravagii asupra climei

60501483

Bombardamentele Aliatilor din timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial au avut un rol hotarator in castigarea acelui conflict, insa acela nu a fost singurul rezultat. Oamenii de stiinta au analizat acum si efectele zborurilor in atmosfera.

Cercetatorii au examinat datele meteorologice din acele zile de razboi, mai exact din perioada in care se efectuau bombardamente. Ei au constatat ca s-au produs schimbari semnificative pe cer, in ziua de 11 mai 1944, atunci cand 1.444 de avioane de lupta s-au ridicat in aer, in sud-estul Angliei.

Astfel, noxele si emisiile avioanelor au "suprimat" cresterea temperaturii in acea dimineata, in zona in care au avut loc zborurile.

Profesorul Rob MacKenzie de la Universitatea din Birmingham, care a condus acest studiu, este convins ca acele operatiuni militare au avut si un efect meteorologic.

"Martorii acelui mare bombardament au spus ca cerul s-a facut alb, la un moment dat, din cauza emisiilor lasate de aparatele de zbor" - a declarat profesorul.

"A fost evident pentru noi ca bombardamentele aliatilor din Cel de-al Doilea Razboi Mondial au reprezentat un experiment accidental asupra mediului, din cauza emisiilor de reactie lasate de aparatele de zbor." a mai spus Profesorul Rob MacKenzie, citat de

Daily Mail

.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
60501465
Doua OZN-uri evadeaza din iadul de nisip din Arizona. VIDEO

Noi imagini uimitoare cu furtuna de nisip din Arizona scot la iveala detalii suprinzatoare. Doua OZN-uri se chinuiesc sa scape din iadul de pe Pamant si se grabesc, probabil, sa se intoarca acasa.

60501409
Cum reuseste o tanara sa picteze portrete numai cu ajutorul buzelor. FOTO

O tanara din Texas, Natalie Irish, picteaza folosindu-se doar de un ruj si de propriile buze. Aceasta realizeaza creatii surprinzatoare, in ciuda tehnicii neobisnuite pe care o utilizeaza.

60501403
Dispar portofelele. Vezi cum o sa fie inlocuite cu telefoanele mobile

 Producatorii isi schimba strategia pentru a transforma smartphone-urile in miniportofele...

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri, cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

elicopter
România cumpără 12 elicoptere militare Airbus de 800 de milioane de euro. O parte din producție va fi realizată la Ghimbav

România a comandat la Airbus 12 elicoptere performante în valoare de 800 de milioane de euro care vor intra în dotarea armatei. 

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.