Worldschooling are tot mai mulți adepți printre români. Pentru copii, fiecare loc vizitat este nouă lecție

×
Publicitate

Sunt părinți care aleg să nu-și dea copiii la grădiniță și nici la școala tradițională, unde elevii au program. În schimb, merg din țară în țară, pentru ca cei mici să înțeleagă lumea prin călătorii.

Acest tip de educație, numit worldschooling, are din ce în ce mai mulți adepți și la noi. Odată cu pandemia, părinții și-au dat seama că pot munci de oriunde, iar pentru copii, fiecare loc vizitat este nouă lecție.

Psihologii atrag însă atenția că cei mici trebuie să facă parte dintr-un grup, pentru a învăța să interacționeze cu cei de-o seamă.

Desi au numai trei, respectiv cinci ani, Călin si Carol au făcut deja surf în Costa Rica, box în Thailanda, au preparat băutura tradițională din Costa Rica, au modelat bambus sau au pregătit tortilla cu o familie de mayași din Mexic. Sunt doar câteva dintre experiențele traite in ultimii ani, prin care părinții vor să le arate lumea înconjurătoare.

Andra Geangu, Momadica: „Atunci când plecăm, scopul nostru e să îi expunem la activități cât mai diverse, ca ei să-și poată da seama de ce sunt atrași. Și să nu aibă temerea asta de a se implica în lucruri noi”.

David are 11 ani. Împreună cu frații gemeni Arun și Evan, de 7 ani, a descoperit locuințele creștinilor timpurii din Cappadoccia, a făcut baie în izvoarele termale din Pamukkale și a hrănit anemonele de mare cu creveți, în Grecia.

Oana și Attila Hajos, Haioșii: „Ești acolo, vezi lucrurile alea cu ochii tăi, e cu totul altceva decât dacă le-ai citi dintr-o carte”.

Worldschooling, un tip de învățare prin călătorii, este și filozofia unei familii aflată acum în Grecia.

Daniel Fechita și Sandra Zanoci, overlanders.ro: „O învățăm să iubească natura, mediul înconjurător, să-l respecte, are fel de fel de experiențe cu oamenii pe care îi întâlnim, diverse culturi”.

O altă familie, în schimb, combină școala tradițională cu două-trei luni de călătorii prin lume în ficare an.

Andra Pascu: „Încercăm să respecte și sistemul și programa românească, să urmeze indicațiile învățătoarei, dar să ne și bucurăm și de lumea asta și de cât de frumoasă și diversă este”.

De altfel specialiștii atrag atenția că, desi acest tip de educație are numeroase beneficii, apartenența la grupuri și stabilitatea sunt de asemenea foarte importante.

Raluca Anton, psiholog: „Pe măsură ce copilul crește, are mare nevoie de grup. Și are nevoie de comunitate. S-ar putea ca atunci când este implicat într-o comunitate, poate în clasa a 6-a, a 7-a, a 8-a, asta să îi fie destul de dificil de înțeles și de acceptat”.

Unele familii adoptă un sistem hibrid, de cursuri online sau homeschooling, combinate cu worldschooling, urmând ca cei mici să fie înscriși mai tarziu în sistemul de învățământ tradițional.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62250611
Simulare BAC 2022. „Unde s-a născut Topârceanu, la Iași sau la Fălticeni?”, întrebarea care i-a chinuit pe elevi

„Unde s-a născut Topârceanu, la Iași sau la Fălticeni?” - A fost întrebarea care i-a frământat toată ziua pe viitorii absolvenți care au particpat luni la Simularea Națională pentru Bacalaureat.

62208332
Simulare BAC 2022. Proba scrisă la Limba și literatura română a avut loc astăzi. Câți elevi s-au prezentat la nivel național

Simulare BAC 2022. Elevii de clasa a XII-a si a XIII-a au susținut, luni, prima proba a simulărilor, la Limba și literatura română.

62250420
Sute de mii de tablete zac nefolosite. Doar câțiva dascăli mai predau cu ajutorul tehnologiei

Cumpărate cu bani grei în timpul pandemiei, pentru cursurile online, sute de mii de tablete zac nefolosite acum. Doar câțiva dascăli mai predau cu ajutorul tehnologiei după revenirea elevilor în clase.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.