Târg de științe pentru elevi, la București. De la ceasul alimentat cu lămâi, la robotul ce va fi trimis pe un asteroid

×
Publicitate

Viitorul școlii este fără îndoială digital. Asta spun profesorii și elevii celor mai bune școli din țară, care au venit să-și prezinte invențiile la un târg de științe deschis în București.  

Doar că în spatele performanțelor lor sunt investiții substanțiale și sponsorizări care le oferă copiilor condiții propice studiului și inovației.

”Este o reacție chimică. Arderea magneziului este o reacție exotermă, cu degajare de căldură, deci flacăra va fi strălucitoare albă”.

Iată un experiment simplu, pe care trei sferturi dintre elevii români îl vor vedea abia acum, la televizor, pentru că școlile lor nu au laborator de chimie. Aceeași poveste cu un ceas de birou, alimentat de circuitul electric format din două lămâi.

”Prin deconectarea... lămâii... uneia dintre componente, ceasul se oprește”.

Acestea au fost lecții ușoare. În doar două ore intense, elevii de liceu și gimnaziu au fost profesori, la Salonul de Știință al Școlilor. Trecem la o imprimantă 3D, asamblată în câteva ore de acest adolescent.

”Poate fi folosită de producători, pentru a vedea modelul dacă vor să-l trimită la fabrică. Dacă are vreo problemă design-ul, să poată să-l retușeze”.

La Roboțelul ecologist se lucrează de aproape 10 ani. L-au îmbunătățit actualii elevi.

”Invitatul acesta e Rover-ul nostru. Are senzori care măsoară temperatura, umiditatea. Ce a descoperit robotul nostru pe care l-am plimbat prin București? În timpul pandemiei, oamenii circulând mult mai puțin, concentrația de monoxid de carbon și astfel de gaze din atmosferă a scăzut dramatic”.

Aflăm și cum îi ajută pe viitorii medici realitatea virtuală.

Componente din România pentru misiunea spațială HERA

”Acum încercăm s-o ajutăm, primind medicație pe venă și oxigen pe mască”.

”I-am pus... branulă cred că-i zice”.

Uneori, cine se joacă de mic cu roboți, ajunge să se joace, ca adult, cu sateliți. În România, sunt componente de soft și de hardware pentru misiunea HERA, a Agenției Spațiale Europene.

Cristian Chițu, director: ”Vorbim de inspecția unui asteroid aflat la distanță destul de mare de pământ, deci vom merge la fața locului să vedem ce s-a întâmplat. Orbita acestuia a fost recent schimbată de o sondă americană”.

Ce-am învățat de la cei 150 de copii expozanți și peste 2.000 de vizitatori? Că de la macheta unui vaporaș din filament de policarbonat ignifug la o navă reală e doar un pas de voință.

E drept, unii au găsit sponsori care să le acopere măcar costul echipamentelor pentru experimentele lor. Iar aici a contat implicarea profesorilor și a directorilor unor școli de care suntem mândri. 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62390201
Elevii violenți și părinții lor vor fi obligați să facă consiliere și psihoterapie. Ce pățesc cei care refuză
Consilierea și psihoterapia devin obligatorii pentru copiii violenți, dar și pentru părinții lor.
62337962
Ligia Deca: Cursul de limbă, cultură și civilizație românească va fi predat în Belgia
Cursul de limbă, cultură şi civilizaţie românească (LCCR) se va preda şi în unităţi de învăţământ din Comunitatea franceză din Belgia în care studiază copii de origine română, a anunţat miercuri ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
62387496
Anchetă la două școli din Buzău, după ce un profesor condamnat pentru infracțiuni sexuale a fost primit la catedră
Caz revoltător în Buzău. Poliția anchetează conducerile a două școli din oraș, care i-au permis unui profesor acuzat de infracțiuni sexuale să se întoarcă la catedră. Uluitor, bărbatul are și o condamnare pentru trafic de droguri.