Ministerul Educației, precizări după ce Ciolacu a spus că școlile se vor închide după alegeri

62147761
StirilePROTV

Ministerul Educației a reacționat, miercuri, într-un comunicat, privind informațiile apărute în spațiul public referitoare la o eventuală închidere a școlilor și trecerea la învățământul online, la nivel național, după data de 30 septembrie 2020.

Potrivit Ministerului Educației, este vorba despre informații false care circulă în spațiul public, activitatea didactică urmând să fie reluată în data de 30 septembrie, conform scenariilor existente, după ce cursurile vor fi suspendate în zilele de 25, 28 și 29 septembrie 2020, ca urmarea a desfășurării alegerilor locale din data de 27 septembrie.

"Referitor la informațiile false care circulă în spațiul public cu privire la modul de desfășurare a activității didactice începând cu data de 30.09.2020, Ministerul Educației și Cercetării reiterează următoarele:

Ministrul Educației și cercetării a emis Ordinul nr. 5.617/23.09.2020, pe baza prevederilor Hotărârii nr. 46/2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Activitatea didactică va fi reluată în data de 30.09.2020, conform scenariilor aprobate de către comitetele județene/al municipiului București pentru situații de urgență, cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță și igienă sanitară. Documentele în speță (Hotărârea nr. 46/2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență și ordinul privind suspendarea activităților didactice care presupun prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice în unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru alegerile locale 2020) pot fi consultate aici, respectiv aici", se arată în comunicat.

Klaus Iohannis acuză PSD de răspândirea unor minciuni în spațiul public

 

Președintele Klaus Iohannis a comentat și el, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Palatul Cotroceni, informațiile apărute privind o eventuală închidere a școlilor după alegerile locale din data de 27 septembrie.

Întrebat dacă este adevărat ceea ce a spus liderul PSD, Marcel Ciolacu, că, după alegeri, în România, școlile se vor închide și se va trece la învățământul online, Klaus Iohannis a răspuns: "Nu, acest scenariu nu este posibil. Vă dați seama dacă liderul PSD trebuie să recurgă la astfel de speculații și miniciuni este un semnal îngrijorător. Școlile nu se închid, se trece la învățământul online înainte de alegeri și după, din motive practice. PSD este responsabil pentru răspândirea unor minciuni în public".

Marcel Ciolacu susţine că şcolile se vor închide după alegerile locale

 

 


Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, la Râmnicu Sărat, în cadrul unei vizite electorale pe care o face în judeţul Buzău, că şcolile vor fi închise după alegerile locale şi elevii vor face orele online.

Întrebat cum comentează că tot mai multe şcoli din ţară se închid după ce copii sau profesori sunt depistaţi pozitiv cu SARS-CoV-2, liderul PSD a spus că oricum acestea se vor închide de luni, scrie News.ro.

”Oameni buni, nu v-aţi lămurit că şcolile au fost deschise electoral? Doamna Anisie, vineri, a dat un ordin către inspectoratele şcolare ca după alegerile locale se va face învăţământ online, uitând că peste 800.000 de elevi, adică peste 5.000 de localităţi, nu au acces la internet. Totul, absolut totul nu fac decât electoral. Şcolile se vor închide după alegerile locale, altfel de ce ar fi dat această circulară?!”, a spus Marcel Ciolacu.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis, miercuri, că orele se vor derula online, în 25, 28 şi 29 septembrie, în toate unităţile de învăţămnt în care vor fi amenajate secţii de votare.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62149262
Un liceu din Galați și căminul pentru elevi, închise după apariția unor cazuri de Covid-19

Un colegiu din Galaţi urmează să fie închis după ce, miercuri, a fost confirmat un al treilea caz de COVID-19 în rândul elevilor.

62149010
Câte școli au trecut la scenariul roșu de la începutul anului școlar. Cifrele anunțate de Ministerul Educației

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat, miercuri, care este situația la nivel național în ceea ce privește scenariile de desfășurare a cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar.

62148295
LISTA școlilor din București care vor fi închise între 25 și 29 septembrie, din cauza alegerilor

Cursurile în școlile în care sunt organizate secții de votare pentru desfăşurarea alegerilor locale vor fi suspendate în perioada 25-29 septembrie, potrivit unei Hotărâri a Comitetului Național pentru Situații de Urgență din 23 septembrie.

Recomandări
Shutterstock 2814783231
Paradox politic. PSD acuză PNL că nu vrea să intre la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere: „România nu mai are aer!”

PSD coordonează de câteva zile o campanie publică de presiune asupra PNL pentru a-l convinge să se întoarcă la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere pe 5 mai.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.