LISTA școlilor din București care vor fi închise între 25 și 29 septembrie, din cauza alegerilor

scoala, clasa goala
Agerpres

Cursurile în școlile în care sunt organizate secții de votare pentru desfăşurarea alegerilor locale vor fi suspendate în perioada 25-29 septembrie, potrivit unei Hotărâri a Comitetului Național pentru Situații de Urgență din 23 septembrie.

Activităţile didactice se vor relua începând cu data de 30 septembrie, cu respectarea tuturor condiţiilor de siguranţă şi igienă sanitară. În această perioadă, elevii vor desfășura cursurile online.

Autoritățile au luat această decizie pentru a avea timp să dezinfecteze toate sălile de clasă în care au fost amendajate secții de votare.

Această propunere a fost agreată în întâlnirea de lucru de luni, 21 septembrie, pe care ministrul educației și cercetării a avut-o cu reprezentanți ai Asociației Comunelor din România, ai Asociației Orașelor din România, ai Asociației Municipiilor din România și ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, precizează Ministerul Educației într-un comunicat emis miercuri.

În această situație sunt și aproape 250 de școli din Capitală, care vor fi închise între 25 și 29 septembrie.

Citește și
Scoala
Problemele învățământului online: copiii nu aud ce spun profesorii și nu văd ce scrie pe tablă

Lista școlilor din București care vor fi închise de alegeri:

Școli închise în Sectorul 1:

Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga”
Colegiul Economic ”V. Madgearu”
Colegiul German ”Goethe”
Colegiul Naţional ”Aurel Vlaicu”
Colegiul Naţional ”I.l. Caragiale”
Colegiul Naţional ”Ion Neculce”
Colegiul Naţional ”Sfântul Sava”
Colegiul Naţional De Informatică ”Tudor Vianu”
Colegiul Naţional De Muzică ”George Enescu”
Colegiul Tehnic De Arhitectură Şi Lucrări Publice ”Ioan N. Socolescu”
Colegiul Tehnic Feroviar ”Mihai I”
Colegiul Tehnic Mecanic ”Griviţa”
Colegiul Tehnologic ”Viaceslav Harnaj”
Liceul De Arte Plastice ”Nicolae Tonitza”
Liceul Greco-catolic ”Timotei Cipariu”
Liceul Teoretic ”Alexandru Vlahuţă”
Liceul Teoretic ”C-tin Brâncoveanu”
Liceul Teoretic ”Jean Monnet”
Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga”
Liceul Teoretic Bilingv ”Miguel De Cervantes”
Școala Gimnazială ”Alexandru Costescu” Nr.182
Şcoala Gimnazială ”Elena Văcărescu”
Şcoala Gimnazială ”Geo Bogza”
Şcoala Gimnazială ”Herăstrău”
Şcoala Gimnazială ”Nicolae Grigorescu”
Școala Gimnazială ”Nicolae Titulescu”
Şcoala Gimnazială ”Petre Ispirescu”
Şcoala Gimnazială ”Pia Brătianu”
Şcoala Gimnazială ”Sf.nicolae”
Şcoala Gimnazială ”Sfinţii Voievozi”
Şcoala Gimnazială ”Titu Maiorescu”
Școala Gimnazială ”Uruguay”
Scoala Gimnazială Nr. 192
Școala Gimnazială Nr.13
Şcoala Gimnazială Nr.179
Şcoala Gimnazială Nr.181
Școala Gimnazială Nr.183
Școala Gimnazială Nr.192
Şcoala Gimnazială Nr.5
Şcoala Gimnazială Nr.6
Şcoala Gimnazială Nr.7
Școala Gimnazială Specială Nr.8


Școli închise în Sectorul 2:


Colegiul Economic ”A.D. Xenopol”
Colegiul Naţional ”Cantemir Vodă”
Colegiul Naţional ”Emil Racoviţă”
Colegiul Naţional ”Iulia Haşdeu”
Colegiul Naţional ”Mihai Viteazul”
Colegiul Naţional ”Spiru Haret”
Colegiul Naţional ”Victor Babeş”
Colegiul Național Bilingv ”George Coșbuc”
Colegul Tehnic ”Dimitrie Leonida”
Liceul Tehnologic ”I.C. Brătianu” (Fost Liceul Tehnologic Mecanică Fină)
Liceul Tehnologic ”Sf. Pantelimon”
Liceul Tehnologic Constantin Brâncuşi
Liceul Tehnologic Electronica Industrială
Liceul Teoretic ”C.A. Rosetti ”
Liceul Teoretic ”Luian Blaga”
Liceul Teoretic ”Traian”
Liceul Teoretic ”Waldorf” - Gradinița Nr. 113
Şcoala Gimnazială ”Ferdinand I” (Fosta Școală Nr. 64)
Şcoala Gimnazială ”Grigore Ghica Voievod”
Școala Gimnazială ”Maica Domnului” (Fosta Şcoala Nr. 26)
Şcoala Gimnazială ”Maica Domnului” (Fosta Școală Nr. 50)
Şcoala Gimnazială ”maria Rosetti”
Şcoala Gimnazială ”Petre Ghelmez”
Şcoala Gimnazială Nr. 145
Şcoala Gimnazială Nr. 24
Şcoala Gimnazială Nr. 25
Şcoala Gimnazială Nr. 27
Şcoala Gimnazială Nr. 28
Şcoala Gimnazială Nr. 307
Şcoala Gimnazială Nr. 31
Şcoala Gimnazială Nr. 32
Şcoala Gimnazială Nr. 39
Şcoala Gimnazială Nr. 4
Şcoala Gimnazială Nr. 40
Şcoala Gimnazială Nr. 41
Şcoala Gimnazială Nr. 46
Şcoala Gimnazială Nr. 49
Şcoala Gimnazială Nr. 51
Şcoala Gimnazială Nr. 56
Şcoala Gimnazială Nr. 62
Şcoala Gimnazială Nr. 66
Şcoala Gimnazială Nr. 71
Şcoala Gimnazială Nr. 77
Şcoala Gimnazială Nr. 85
Şcoala Gimnazială Tudor Arghezi (Fosta Școală Nr. 19)
Şcoala Profesională Specială Nr. 3

Școli închise în Sectorul 3:


Colegiul Naţional ”Matei Basarab”;
Colegiul Tehnic ”Anghel Saligny”;
Colegiul Tehnic ”Costin D. Neniţescu”;
Colegiul Tehnic ”Mihai Bravu”;
Liceul Tehnologic ”Elie Radu”;
Liceul Teoretic ”Al. I. Cuza”;
Liceul Teoretic ”Benjamin Franklin”;
Liceul Teoretic ”Dante Alighieri”;
Liceul Teoretic ”Nichita Stănescu”;
Liceul Teoretic Bilingv ”Decebal”;
Şcoala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza”;
Școala Gimnazială ”Barbu Delavrancea”
Şcoala Gimnazială ”Cezar Bolliac”;
Şcoala Gimnazială ”Federico Garcia Lorca”;
Şcoala Gimnazială ”Leonardo Da Vinci”;
Şcoala Gimnazială ”LIviu Rebreanu”;
Şcoala Gimnazială ”Mexic”;
Şcoala Gimnazială ”Mihai Botez”;
Şcoala Gimnazială ”Nicolae Labiş”;
Şcoala Gimnazială ”Voievod Neagoe Basarab”;
Şcoala Gimnazială Nr. 82;
Şcoala Gimnazială Nr.112;
Şcoala Gimnazială Nr.116;
Şcoala Gimnazială Nr.149;
Şcoala Gimnazială Nr.195;
Şcoala Gimnazială Nr.20;
Şcoala Gimnazială Nr.200;
Școala Gimnazială Nr.47;
Şcoala Gimnazială Nr.54;
Şcoala Gimnazială Nr.55;
Şcoala Gimnazială Nr.67;
Şcoala Gimnazială Nr.78;
Şcoala Gimnazială Nr.80;
Şcoala Gimnazială Nr.81;
Şcoala Gimnazială Nr.84;
Şcoala Gimnazială Nr.86;
Şcoala Gimnazială Nr.88
Şcoala Gimnazială Nr.92;
Şcoala Gimnazială Nr.95;
Şcoala Gimnazială Specială Nr.5;
Şcoala Superioară Comercială ”Nicolae Kretzulescu”;

Școli închise în Sectorul 4:

Colegiul Național De Arte ”Dinu Lipatti”
Colegiul Naţional Ion Creangă
Colegiul Naţional Octav Onicescu
Colegiul Tehnic Grigore Cerchez
Colegiul Tehnic Grigore Cerchez
Liceul Național De Arte ”dinu Lipatti”
Liceul Tehnologic Dacia
Liceul Tehnologic De Metrologie ”Traian Vuia”
Şcoala Gimnazială ”George Bacovia”
Şcoala Gimnazială ”Ienăchiţă Văcărescu”
Şcoala Gimnazială ”Ionel Teodoreanu”
Şcoala Gimnazială ”Mărţişor”
Şcoala Gimnazială ”Șerban Vodă”
Şcoala Gimnazială Avram Iancu
Şcoala Gimnazială Emil Racoviţă
Şcoala Gimnazială George Topârceanu
Şcoala Gimnazială G-ral Eremia Grigorescu
Şcoala Gimnazială Nr. 108
Şcoala Gimnazială Nr. 113
Școala Gimnazială Nr. 119
Școala Gimnazială Nr. 129
Școala Gimnazială Nr. 133
Şcoala Gimnazială Nr. 165
Școala Gimnazială Nr. 189
Școala Gimnazială Nr. 190
Școala Gimnazială Nr. 194
Școala Gimnazială Nr. 308
Şcoala Gimnazială Nr. 79
Şcoala Gimnazială Nr. 96
Școala Gimnazială Nr. 97
Şcoala Gimnazială Nr. 99


Școli închise în Sectorul 5:

Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”
Colegiul Tehnic Energetic
Liceul Tehnologic ”Dimitrie Gusti”
Liceul Teoretic ”Dimitrie Bolintineanu”
Liceul Teoretic ”Ion Barbu”
Școala Gimnazială ”George Călinescu”
Școala Gimnazială ”I. G. Duca”
Școala Gimnazială ”Luceafărul”
Școala Gimnazială ”Mircea Sântimbreanu”
Școala Gimnazială ”Petrache Poenaru”
Școala Gimnazială ”Principesa Margareta”
Școala Gimnazială Nr.115
Școala Gimnazială Nr.125
Școala Gimnazială Nr.126
Școala Gimnazială Nr.127
Școala Gimnazială Nr.128
Școala Gimnazială Nr.131
Școala Gimnazială Nr.134
Școala Gimnazială Nr.135
Școala Gimnazială Nr.136
Școala Gimnazială Nr.143
Școala Gimnazială Nr.144
Școala Gimnazială Nr.150
Școala Gimnazială Nr.188
Școala Gimnazială Nr.2
Școala Gimnazială Nr.280

Școli închise în Sectorul 6:

Colegiul Naţional ”Elena Cuza”
Colegiul Naţional ”Grigore Moisil”
Colegiul Tehnic ”Carol I”
Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi”
Colegiul Ucecom ”Spiru Haret”
Liceul Tehnologic ”Antim Ivireanu”
Liceul Tehnologic ”Costin C. Kiriţescu”
Liceul Tehnologic ”Petru Poni”
Liceul Teoretic ”Eugen Lovinescu”
Liceul Teoretic ”Marin Preda”
Liceul Teoretic ”Tudor Vladimirescu”
Şcoala Gimnazială ”Adrian Păunescu”
Şcoala Gimnazială ”Constantin Brâncuşi”
Şcoala Gimnazială ”Ion Dumitriu”
Şcoala Gimnazială ”Regele Mihai I”
Şcoala Gimnazială ”Sf. Andrei”
Şcoala Gimnazială ”Sf. Constantin Şi Elena”
Școala Gimnazială ”Sfânta Treime”
Şcoala Gimnazială Constantin Brancusi
Şcoala Gimnazială Nr.117
Şcoala Gimnazială Nr.142
Şcoala Gimnazială Nr.153
Şcoala Gimnazială Nr.156
Şcoala Gimnazială Nr.161
Şcoala Gimnazială Nr.162
Şcoala Gimnazială Nr.163
Şcoala Gimnazială Nr.164
Şcoala Gimnazială Nr.167
Şcoala Gimnazială Nr.168
Şcoala Gimnazială Nr.169
Şcoala Gimnazială Nr.193
Şcoala Gimnazială Nr.197
Şcoala Gimnazială Nr.198
Şcoala Gimnazială Nr.206
Şcoala Gimnazială Nr.279
Şcoala Gimnazială Nr.309
Şcoala Gimnazială Nr.311
Şcoala Gimnazială Nr.59
Scoala Gimnaziala Sfintii Constantin Și Elena
Şcoala Gimnazială Specială ”constantin Păunescu”
Şcoala Gimnazială Specială Pentru Deficienţi De Auz ”sf. Maria”
Scoala Nr. 161

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Creşte numărul de infectări cu Covid în şcoli. Tot mai mulți elevi, în izolare la domiciliu
Creşte numărul de infectări cu Covid în şcoli. Tot mai mulți elevi, în izolare la domiciliu

Pentru sute de elevi, revederea colegilor a fost o bucurie de scurtă durată. Îmbolnăviri confirmate în cazul unor colegi de clasă sau a unor profesori i-au trecut brusc în scenariul de cursuri online, cu izolare la domiciliu.

Problemele învățământului online: copiii nu aud ce spun profesorii și nu văd ce scrie pe tablă
Problemele învățământului online: copiii nu aud ce spun profesorii și nu văd ce scrie pe tablă

A trecut prima săptămână acest an şcolar plin de provocări, atât pentru elevi şi părinţi, cât şi pentru profesori.

Orban: Școlile se vor închide o zi sau două pentru alegeri, cursurile se vor ține online
Orban: Școlile se vor închide o zi sau două pentru alegeri, cursurile se vor ține online

Premierul Ludovic Orban a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Botoşani, că şcolile care vor găzdui secţii de votare vor fi închise o zi sau două, însă cursurile nu vor fi suspendate, ci vor fi susţinute online.

FSLI: „Școlile se vor închide, iar cursurile vor avea loc în scenariul roşu, online”
FSLI: „Școlile se vor închide, iar cursurile vor avea loc în scenariul roşu, online”

Explozia cazurilor de îmbolnăviri în tot mai multe şcoli din România va provoca închiderea a tot mai multe unităţi de învăţământ, transmite Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Recomandări
Ciolacu rămâne premier, suspans în desemnarea prezidențiabilului. UDMR preia cele mai grele ministere, de care PSD și PNL fug
Ciolacu rămâne premier, suspans în desemnarea prezidențiabilului. UDMR preia cele mai grele ministere, de care PSD și PNL fug

Discuțiile aprinse din jurul coaliției de guvernare sunt aproape de sfârșit. Liderii pro-europeni au fost duminică la consultări cu președintele Klaus Iohannis, care a amânat să anunțe propunerea de premier.  

Mall-urile și piețele, invadate de români cu febra Crăciunului: ”Am încheiat astăzi. 1.000 de lei, cam așa”. ”Trăim bine!”
Mall-urile și piețele, invadate de români cu febra Crăciunului: ”Am încheiat astăzi. 1.000 de lei, cam așa”. ”Trăim bine!”

“Doar iau ceva repede din magazin și gata”. Asta și-au spus încrezători majoritatea românilor, în ultimul weekend dinaintea Crăciunului. Apoi s-au trezit la capătul numeroaselor cozi, formate de alți optimiști ca ei.  

Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern
Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern

Partidele pro-europene care negociază pentru formarea Guvernului au ajuns, duminică seară, la un acord, atât asupra împărţirii ministerelor, cât şi asupra celor care vor prelua portofoliile.