Probele de competenţă de la Bacalaureat se amână. Când vor fi susținute

62265105
Shutterstock

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat, joi, după ședința de Guvern, că probele de competenţă de la Bacalaureat se amână două zile, urmând să fie susținute pe 14 iunie și nu pe 12, așa cum era stabilit inițial.

"Conform calendarului actual, mâine, 9 iunie, se termină perioada de încheiere a situației școlare pentru elevii din ani terminali. Ar fi trebuit să se încheie și înscrierea la examene. Perioada de încheiere se prelungește până pe 13 iunie. La celalte clase nu se impun modificări.

În ceea ce privește înscrierea la examene, la Bacalaureat se prelungeşte până pe 13 iunie.

Probele de competențe se vor susține în perioada 14-23 iunie.

În ceea ce privește probele scrise pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională, nu se impunem în acest moment, modificarea calendarului. Ne dorim nici să nu fie nevoie de modificarea calendarului pentru ca toți absolvenții să poată să-și urmeze parcursul educațional pe care și-l doresc, acolo unde vor ei să meargă mai departe", a declarat ministrul Educaţiei.

Guvernul a aprobat în ședința de joi memorandumul privind creșterile salariale pentru personalul din Educație.
 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62355372
Guvernul adoptă memorandumul prin care vrea să oprească greva din Educație. Mesajul premierului Nicolae Ciucă

Premierul României, Nicolae Ciucă, a anunțat, joi, că Guvernul va aproba un memorandum prin care se angajează să ofere garanţii suplimentare privind salarizarea profesorilor debutanţi şi investiţiile privind infrastructura din instituţiile de învăţământ.

62355187
Greva profesorilor continuă. Directorii ar putea încheia mediile elevilor doar cu notele obținute până acum

Ministerul Educației a lansat un proiect de modificare a regulamentelor școlare, astfel încât directorii să poată încheia mediile elevilor doar cu notele obținute până acum. Iar profesorii care participă la cursuri să ajute la examenele finale.

62355112
20.000 de cadre didactice vor protesta din nou la Guvern. ”Noi oferim tot ce-i mai bun din sufletul nostru”

Un nou miting de amploare al angajaților din educație este anunțat în această a treia săptămână de grevă generală, anunță liderii de sindicat. Ministerul Educației încearcă să modifice regulamentele școlare pe ultima sută de metri.  

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.