DOCUMENT. Cum vor învăța elevii în scenariul roșu și ce se întâmplă cu examenele

62177891
Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii au finalizat ordinul care modifică măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ.

Documentul permite elevilor din anii terminali prezenţa la şcoală, în scenariul roşu. De asemenea, prevede că se pot organiza examenele naţionale cu prezenţă fizică la o incidenţă mai mică de 6 la mie. Totodată, spcieliştii au stabilit că masca nu mai este obligatorie la orele de sport în exterior.

”Ordinul comun al ministrului Educaţiei şi ministrului Sănătăţii nr. 3.459/280/06.03.2021 modifică măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2”, a transmis, sâmbătă seară, MInisterul Educaţiei.

Modificările incluse în noul ordin comun sunt:

1. Scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referinţă la fiecare zi de vineri, în funcţie de evoluţia epidemiologică, cu excepţia depăşirii pragului de 6/1000, unde intrarea în carantină se aplică imediat.

2. În situaţia în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori dar mai mică de 6/1000 de locuitori participarea la ore este cu prezenţă fizică în unitatea de învăţământ pentru:

- toţi preşcolarii şi elevii din învăţământul primar,

- elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a şi elevii din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculaţi în respectivele clase terminale;â

3. La nivelul localităţilor unde este instituită măsura carantinei zonale nu sunt permise activităţile care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi activitatea didactică se desfăşoară exclusiv online.

4. Este permisă organizarea cu prezenţa fizică, în unităţile de învăţământ din localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6/1000 de locuitori a:

- simulărilor examenelor naţionale şi a examenelor pentru anii terminali;

- evaluărilor naţionale;

- orelor remediale pentru toate clasele.

5. Masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi pentru studenţi şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior, cât şi în exterior. La orele de specialitate din învăţământul vocaţional este obligatorie purtarea măştii de protecţie, cu excepţia orelor de studiu ale instrumentelor de suflat. În acest caz este necesară asigurarea de spaţii individuale pentru exersare.

6. Masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor, indiferent de vârstă, precum şi în timpul tuturor orelor de educaţie fizică desfăşurate în spaţii exterioare.

Documentul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62172617
CNSU a permis continuarea studiilor cu prezenţă fizică la şcoală pentru elevii din anii terminali
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis, vineri seară, că este permisă continuarea studiilor cu prezenţă fizică la şcoală pentru elevii din anii terminali, chiar şi în localităţile din scenariul roşu.
62149231
Nou scandal de fraudă la examenele online. Mai mulți elevi, suspectați că ar fi trișat la olimpiada de matematică
Curg acuzaţiile de fraudă la examenele online. De această dată, vizaţi sunt unii dintre participanţii la olimpiada de matematică.
62177358
Ministrul Educației face apel la părinți să-și înscrie copiii la orele de recuperare a materiei
Ministrul Educaţiei face un apel către părinţi să îşi înscrie copiii la orele de recuperare a materiei.