Proiectul CRED: salariu plus bonusuri lunare de până la 4.000 de lei pentru profesori

×
Publicitate

Cei mai buni profesori din România sunt aşteptaţi să devină parte din proiectul CRED de formare a 55.000 de cadre didactice.

Experţii care se vor implica în proiect pot câştiga până la 4.000 de lei lunar, pe lângă salariul de profesor, şi vor fi cei care vor pune bazele celei mai aşteptate schimbări din sistemul educaţional românesc: reformarea profesorilor. Proiectul este finanţat, cu aproape 200 de milioane de lei şi are ca prioritate, pregătirea profesorilor tineri, abia intraţi în sistem.

Cu un buget de aproximativ 42 de milioane de euro, CRED, finanţat cu fonduri europene, este cel mai important proiect pe care îl desfăşoară Ministerul Educaţiei.

Merima Petrovici, managerul proiectului CRED: "Pe termen mediu şi lung, el trebuie să producă nişte schimbări pozitive, atât la nivelul activităţii didactice la clasa din perspectiva celor doi actori educaţionali profesor-elev, cât şi din perspectiva creşterii interesului faţă de şcoală"

Principalul obiectiv este pregătirea profesorilor pentru a preda prin metode moderne, care să pună accent pe dezvoltarea competentelor cheie ale elevului, pe înţelegere, nu pe memorarea informaţiilor.

Vor fi puse la dispoziţia profesorilor peste 7000 de noi materiale didactice interactive. De asemenea, programul urmăreşte predarea interdisciplinară.

Adică elevii să fie învăţaţi, de exemplu, să folosească aceleaşi noţiuni şi la matematică, şi la fizică sau chimie. Şi, cel mai important, să înţeleagă rapid cum pot folosi informaţiile de la şcoală, în viaţa de zi cu zi.

Merima Petrovici, managerul proiectului CRED: "Poţi face o lecţie de matematică în învăţământul primar, ducând copiii în piaţă şi văzând că dacă se pun în balanţă un kilogram de mere şi un kilogram de prune, chiar dacă balanţa este în echilibru, numărul prunelor este mai mare decât cel al merelor. pornind de la asta, apare întrebarea, dar oare unde cresc aceste fructe?"

Cum vor fi pregătiţi profesorii pentru schimbare? În vara acestui an, Ministerul va face un apel către experţii în educaţie. 60 de profesori cu experienţă în formarea cadrelor didactice, vor deveni formatori de formatori, adică liderii acestui proiect.

Aceştia vor pregăti 900 de alţi profesori, care vor deveni, la rândul lor, formatori. Pentru 4 ore pe zi, un expert ar putea ajunge să câştige până la 4000 de lei net pe lună.
În 4 ani, ministerul va trebui să pregătească, în cascadă, 55.000 de dascăli. Prioritate vor avea profesorii tineri.

Merima Petrovici: "În primul rând cele care predau la clasele a 5-a şi a 6-a, apoi cei care sunt debutanţi în activitatea didactică, proaspăt absolvenţi de facultate sau cu un an -doi experienţă

În prezent, echipa are doar 15 oameni, cu toţii, funcţionari publici. Lor ar urma să li se alăture 160 de angajaţi: experţi în educaţie, comunicare sau IT. Deocamdată, însă, angajările sunt blocate pentru că Guvernul nu a definitivat cadrul legislativ pentru asta.

Ştirile PRO TV vor urmări îndeaproape acest proiect, care poate reforma învăţământul românesc.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
”Școala după școală”. Comuna care își ajută copiii nevoiași să nu renunțe la carte

Programul "Școala după școală" îi poate ajuta pe copiii nevoiași să învețe carte. Din păcate însă, există puţine astfel de programe în toată ţara.

Începe proiectul de 42 de milioane de euro, care va schimba învățământul românesc

Cel mai important proiect de formare pentru profesori pe care România l-a derulat vreodată va începe recrutarea experţilor care vor "antrena" în următorii 4 ani peste 55 de mii de dascăli.

Studenții au venit la ministrul Popa cu banderole pe mâini, în semn de protest

Scandalul locurilor tăiate la universităţi ia amploare.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.