Topul celor mai admirate personalitati din lume:

61629510

Angelina Jolie şi Bill Gates, cofondator al companiei Microsoft, se numără printre cele mai apreciate personalităţi din întreaga lume, potrivit unui sondaj realizat în 23 de ţări.

Pe lista celor mai admirate personalităţi din lume se află şi preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, preşedintele Chinei, Xi Jinping, adolescenta pakistaneză MalalaYousafzai, un simbol al luptei pentru educaţia fetelor, şi fostul secretarul de stat Hillary Clinton, informează independent.co.uk.

Sondajul a fost realizat de site-ul YouGov.uk, la care au participat 25.000 de persoane din 23 de ţări.

Barack Obama

Astfel, în clasamenrtul celor mai admiraţi bărbaţi din lume, pe primul loc se află Bill Gates, cofondator al companiei Microsoft, urmat de Barack Obama şi Xi Jinping. Locurile următoare au fost ocupate de actorul şi regizorul Jackie Chan, prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, papa Francis, Dalai Lama, antreprenorul Jack Ma, astrofizicianul Stephen Hawking şi David Beckham, ultimii doi situându-se la egalitate în preferinţete celor care au votat.

Angelina Jolie

Podiumul celor mai admirate femei din lume este ocupat de actriţa Angelina Jolie, adolescenta pakistaneză Malala Yousafzai şi fostul secretar de stat american Hillary Clinton. Între preferinţele celor 25.000 de persoane care au votat s-au aflat şi regina Elizabeth a-II-a, prima doamnă a Statelor Unite ale Americii, Michelle Obama, cântăreaţa Celine Dion, vedeta de televiziune Oprah Winfrey, actriţa Julia Roberts, politicianul Aung San Suu Kyi şi cancelarul Germaniei Angela Merkel.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61629515
O finalista la concursul Miss Amazon 2015 a smuls coroana de pe capul invingatoarei! VIDEO
Concurenta care a ocupat locul al doilea la concursul de frumuseţe Miss Amazon 2015, organizat în Brazilia, supărată din cauza faptului că a pierdut titlul, a smuls coroana de pe capul învingătoarei şi a aruncat-o pe scenă.
60618439
10 locuri de poveste care chiar exista in realitate. Topul destinatiilor de basm
Cum ar fi ca pe lista destinatiilor de vacanta sa treci si Turnul lui Rapunzel. Sau castelul Frumoasei din Padurea Adormita. Sau, de ce nu, Padurea Fermecata. Sunt locuri de poveste veti spune, care nu exista in realitate. Sau nu...
61627887
Cate aparate militare de zbor are fiecare tara: FOTO
Forţa aeriană dominantă a lumii deţine aproximativ 13.000 de aeronave militare, potrivit unei hărţi care ilustrează şi compară ţările doar în funcţie de numărul total de aparate militare de zbor aflate în posesie.