Omul, scarba suprema…
Frumos animal, Omul. Daca te iei dupa picturile lui, dupa poezii, dupa muzici si dansuri… ai tendinta sa-l aplauzi si asta dupa ce-l cocoti undeva pe-un piedestal inalt, de cristal.
Daca ii auzi idealurile inalte, daca-ti apleci urechea la declaratiile lui altruiste si la vorbele alese… te pleci cu fruntea de pamant in fata Omului, ca merita.
Dar la o privire doar cu un gram mai atenta vezi cum Omul arde si imbacseste aerul planetei pentru a se incalzi si plimba, asta in timp ce dinti de metal slobozeste peste plamanii aceleiasi planete, si-apoi usca acele degete mari de lemn botezate copaci si-i face foc sau adapost.
Vezi omul cum lat de metal arunca pe dupa gatul oceanului, il secatuieste de orice-i viu si-l otraveste cu toate scarbele…
Vezi cum omul pisa balti de acid in timp ce din munte smulge bucatele de metal galben, alb sau argintiu, cum gaureste pamantul pentru a se adapa si cum aglomereaza betoane si fier laolalta pentru a-si construi orase in care sa se simta captiv.
Etichete: general,
