Ce se intampla daca esti prea popular: STUDIU

61530185

Tinerii care adoptă un comportament precoce şi se bucură de popularitate ar putea avea probleme în viitor.

 Potrivit unui studiu, cei care, la 13 ani, se comportă mai matur decât le cere vârsta şi interacţionează cu persoane atractive, sunt consideraţi un exemplu de către prieteni.

Când au ajuns la maturitate, aceşti tineri de succes au avut probleme cu drogurile, dar şi în relaţiile de cuplu, notează dailymail.co.uk.

O cercetare a analizat comportamentul a 184 de tineri pe o perioadă de 10 ani, de la 13 la 23 de ani, participanţilor fiindu-le puse o serie de întrebări legate de viaţă.

Ei au fost întrebaţi cine le erau cei mai apropiaţi prieteni, ce cupluri li se par mai interesante, dacă au consumat droguri sau dacă au avut o relaţie amoroasă cu cineva.

La 13 ani copiii care adoptau un comportament mai matur – se implicau în relaţii de dragoste, sau se furişau în sala de cinematograf fără să plătească bilet sau aveau legături cu persoane atractive – erau consideraţi interesanţi.

Cercetătorii au aflat că cei care arătau bine în mod natural, sau care se machiau pentru a arăta bine, erau percepuţi ca fiind mai maturi.

Aceşti tineri „grozavi”, erau mai preocupaţi de celebritate decât ceilalţi de vârsta lor.

Dar pe la 22 de ani, exact acest comportament care îi făcea să crească în ochii celorlalţi le-a adus scăderea popularităţii. Foştii copii „grozavi” au fost priviţi ca fiind mai puţin capabili să întreţină o relaţie sau să se înţeleagă bine cu ceilalţi.

De asemenea, între 21 şi 23 de ani, ei erau mai predispuşi la activităţi antisociale sau la consumul de substanţe interzise. În mod surprinzător, predispoziţia către consumul de droguri la maturitate a fost mai evidentă în rândul celor care adoptau un comportament mai matur, decât în cazul celor care consumau efectiv drogurile în tinereţe, potrivit Live Science.

Cercetătorii subliniază că relaţiile amoroase sau încălcarea regulilor sunt normale în rândul tinerilor, la o anumită vârstă. Dar când aceste lucruri se petrec mai devreme decât ar trebui, ele indică riscuri mai mari decât s-a recunoscut până acum, potrivit autorilor unui studiu publicat în revista Child Developement.

În timp ce studiul nu a reuşit să stabilească motivele care stau la baza acestor constatări, cercetătorii au emis ipoteza că tinerii care încearcă să-şi facă prieteni făcând pe grozavii vor sfârşi prin a fi mai puţin sociabili pentru că nu au învăţat mai multe metode pozitive prin care să interacţioneze cu cei din jur.

Cu timpul, aceşti tineri vor simţi nevoia să apeleze la comportamente tot mai ostentative pentru a-şi impresiona prietenii, iar asta îi va predispune la probleme cu alcoolul, drogurile sau activităţile antisociale.

Cercetătorii au fost de acord că este nevoie de mai multe studii pentru a înţelege de ce apare nevoia unui comportament mai matur pentru o anumită vârstă şi cum generează acesta probleme în viitor.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61527661
10 portrete geniale realizate din harti: FOTO

Ideea este una destul de simpla...insa extrem de ingenioasa. Artistul se numeste

61523484
"Cel mai mult se vinde cocaina, care costa cam 8 dolari doza" Cum isi vand marfa traficantii de droguri in cartierele din Rio de Janeiro! VIDEO

Guvernul din Rio de Janeiro a anunţat, în 2008, lansarea unei campanii de securitate în vederea Cupei Mondiale de fotbal din 2014, autorităţile ocupând mai multe favele din zona de sud şi din cea turistică,

61529486
Anuntul facut de Facebook referitor la nuditate si pornografie pe reteaua sociala: "De acum se poate"

 Reţeaua de socializare Facebook a anunţat că şi-a modificat politica în privinţa pornografiei şi a nudităţii şi acceptă de acum înainte publicarea de fotografii ce prezintă mame care alăptează şi imagini cu femei după mastectomie.

Recomandări
Ccr agerpres
Ordonanța SAFE a Guvernului Bolojan, reclamată de Sorin Grindeanu, a fost declarată neconstituțională de judecătorii CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis astăzi că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Parlamentul european shutter
Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce sprijin ar putea primi România

Parlamentul European (PE) solicită UE să ia în considerare desfăşurarea unei operaţiuni navale în Marea Neagră, ca urmare a ultimelor atacuri soldate cu victime împotriva unor nave comerciale civile.