Cum sa ai pe perete, fara sa stii, un tablou de 125 milioane de euro? CITESTE AICI POVESTEA

60600127

O pictură a stat agăţată ani în şir pe pereţii unei case de la ţară, fiind complet neglijată.

Chiar şi atunci când proprietara fermei a decis să redecoreze, pictura nu a fost acoperită, astfel că a fost stropită cu vopsea. Cu toate acestea, se pare că tabloul valorează acum peste 125 de milioane de euro, după ce experţii au descoperit că ar putea fi opera maestrului Leonardo da Vinci.

Tabloul, care înfăţişează o femeie îmbrăţişând un copil, a fost de multe ori pe punctul de a ajunge la gunoi, însă, din cauza unor probleme financiare, Fiona McLaren (59 de ani), din Scoţia, a decis să ducă tabloul la un expert, pentru evaluare, scrie Daily Mail.

 

Harry Robertson

 

Harry Robertson, directorul unei case de licitatii Sotheby din Scoţia, a înlemnit când a văzut pictura, care timp de decenii a stat agăţată pe peretele unui dormitor în Londra, înainte de a fi mutată la ferma din Scoţia.

"I-am arătat tabloul, iar el a rămas mut de uimire", a declarat Fiona McLaren.

Robertson a dus lucrarea la Londra pentru teste suplimentare, iar anul viitor tabloul va fi analizat de experţii de la Institutul Hamilton Kerr din cadrul Universităţii Cambridge.

Tabloul a intrat în posesia familiei McLaren în 1960, după ce tatăl Fionei, George, care era doctor, l-a primit de la un pacient. După moartea lui George McLaren, tabloul a ajuns la soţia acestuia, care i l-a dăruit fiicei sale cu ocazia împlinirii a 40 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
60600102
BESTIAL CLIP: Robotul american Curiosity a aterizat pe planeta Marte! VIDEO
Roverul american Curiosity a ajuns cu bine, luni, pe planeta Marte, marcând astfel o reuşită fără precedent pentru Agenţia spaţială americană,
60600095
Străzile din San Francisco
Am păţit-o ca Mark Twain, clasicul literaturii americane care spunea că a trăit cea mai friguroasă iarnă într-o vară la San Francisco.
60600088
Ce ii face pe oameni sa se creada mai ATRAGATORI:
Persoanele care consumă alcool au impresia că sunt mai atrăgătoare, însă este o iluzie,