Am vazut o femeie frumoasa

61290437

Din când în când mi se întâmpla să o văd pe stradă. Uneori cu o sacoşă în care ducea prozaicele cumpărături de zi cu zi.

Mi se părea uşor ireal să descopăr că suntem vecini de cartier. Ea venea dintr-o lume de basm în care oamenii erau eleganţi, erau fotografiaţi pe Croazetă în nuanţe de alb şi negru, aveau distincţie, clasă, substanţă. Iar cartierul în care ne intersectam are nuanţe de Pakistan.

Era frumoasă şi acum, la bătrâneţe. Firesc, doar fusese teribil de frumoasă în tinereţe. Avea o ţinută impecabilă şi pe stradă, chiar şi în zilele grele de iarnă. Atunci îmi imaginam că firele albe de păr sunt doar un capriciu al vremii. La intersecţie nu atrăgea privirile. Aveam o satisfacţie egoistă, că doar eu mă bucur de prezenţa sa extraordinară.

Nu ştiam că mai joacă în teatru. Sau că în 2011 se lansa un nou film cu ea. În memorie aveam însă pregnantă imaginea sa de acum mai bine de o jumătate de secol din „Valurile Dunării”, filmul în care juca alături de uriaşul Liviu Ciulei. Erau precum Liz Taylor şi Richard Burton.

Marţi seară am auzit la ştiri că a murit. Succesiunea titlurilor din jurnal mi s-a părut atât de perfectă pentru absurditatea cotidiană. După anunţarea decesului ei, a venit instant titlul ştirii următoare în care ni se spunea că una, Mădălina Ghenea, a fost fotografiată cu unu’ care nu este concubinul ei oficial şi faimos, Gerard Butler.

Mi-am adus aminte de cum mi-a spus odată în direct la tv Dragoş Săvulescu, omul a cărui fostă soţie a dat comunicat la Mediafax ca să spună că el, fostul soţ, nu este homosexual, că dacă aş avea o relaţie cu o tipă precum Ghenea respectul bărbaţilor faţă de mine ar creşte.

Ca să pun în termenii manelistici în care gândeşte fantele ce-şi cumpără cărţI asortate la fotoliile din bibliotecă, dacă reuşeşti să trăieşti alături de o femeie precum Doamna din ştirea precedentă, poţi fi sigur de respectul bărbaţilor care contează.

Avem şi acum actriţe bune. La ultimul Cannes, premiul de interpretare feminină a fost câştigat de două românce. Dar actriţe precum Irina Petrescu nu mai există în România.

Sunt atât de trist dar cumva consolat de faptul că am putut să o conduc de câteva ori cu privirea în ultimii ani, în timp ce ochii minţii transpuneau peste silueta de acum imaginea actriţei ce m-a fermecat în adolescenţă.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61290435
Am dat-o gata de tot, partea a doua, aia in care am lasat-o lesinata de gata ce era!

L.E. Nu uitati ca diseara public chestia aia noua de-am promis-o. Sper sa va placa si sa va mearga la sufletel, desi e cam trista. Ne vedem si pe seara pe-aici.

61282053
Acestia sunt Castigatorii concursului "ulei de barbierit David Somerset":

Poti castiga unul dintre cele 10 premii si pentru tine barbieritul va deveni o placere!

61290324
A fost creat monitorul care arata cand angajatii nu sunt atenti la locul de munca! VIDEO

O echipă de cercetători de la o universitate britanică a inventat un monitor care poate detecta momentele în care nu suntem atenţi la ecranul calculatorului la locul de muncă, cu scopul de "a creşte productivitatea angajaţilor".

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.