ACESTA este cantecul cu cele mai multe mentionari in literatura! VIDEO

60620591

Un website american a realizat topul 20 al pieselor muzicale cele mai citate în opere literare, cântecul câştigător aparţinând unei trupe care mai este prezentă în top cu alte patru piese.

Balada "Hey Jude", compusă de Paul McCartney şi interpretată de trupa Beatles pentru prima dată în 1968, a fost desemnată piesa cel mai citată în texte literare, potrivit unui top întocmit de site-ul Small Demons şi citat de nme.com.

La baza rezultatelor se află un studiu în care au fost incluse câteva zeci de opere literare de ficţiune, piesa celebrilor Beatles având cele mai multe menţionări - 55.

Dintre autorii care au citat "Hey Jude" în opera lor sunt amintiţi Stephen King, în "Turnul Întunecat 5 - Wolves of the Calla", şi John Updike, în "The Afterlife".

În Topul 20 al celor mai citate piese muzicale în opere literare se mai află alte patru piese Beatles - "Lucy In The Sky With Diamonds", care ocupă locul al şaptelea, "Eleanor Rigby", pe opt, "I Want To Hold Your Hand", pe 15, şi "Sgt Pepper's Lonely Hearts Club", pe 16.

Cel de-al doilea cel mai citat cântec în operele unor scriitori este "Heartbreak Hotel", al lui Elvis Presley, urmat, pe locul al treilea, de "'Stairway To Heaven", al trupei Led Zeppelin, în poziţia a patra de "We are The World", piesa interpretată de o pleiadă de staruri ale muzicii internaţionale în frunte cu Michael Jackson, şi pe locul cinci de Abba, cu "Dancing Queen".

Printre cei incluşi în Top 20 se numără Nirvana, cu "Smells Like Teen Spirit" (locul 9), Queen şi a lor "Bohemian Rhapsody" (locul 10), Michael Jackson, cu "Beat It" (locul 18), şi Bob Dylan, cu "Like A Rolling Stone" (locul 19). Lista îi mai cuprinde, în poziţia a şasea, pe Carl Perkins, cu "Blue Suede Shoes", pe 13, pe Creedence Clearwater Revival cu "Proud Mary", pe 14, pe One Republic cu "Apologize" şi pe 17 piesa "Lili Marleen", prima înregistrare a lui Lale Andersen.

Topul Small Demons nu este definitiv, întrucât portalul continuă să adauge noi cărţi în baza de date.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
60620587
Ce faci weekendul asta? Uite niste sugestii

In cazul in care te afli in Bucuresti in weekendul 12-14 octombrie, iata cateva evenimente care ni s-au parut interesante.

60620584
Cum sa iti plimbi copilul in carut cu 80km/h! VIDEO

Colin Furze, un tanar designer si inventator britanic care adora sa modifice lucruri in garajul sau a creat un carut pentru copii care poate atinge o viteza maxima de 80 km/h!

60620566
Cercetatorii au gasit o planeta din DIAMANT! V EZI CUM ARATA:

Un studiu arată că o planetă foarte fierbinte, formată în mare parte din diamant, de două ori mai mare decât Pământul şi care orbitează în jurul unei stele vizibile cu ochiul liber, a fost descoperită de o echipă de cercetători americani şi francezi.

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Luca niculescu
Luca Niculescu, după discuțiile cu PNL: „Nu mi s-a părut că primesc propunerea PSD cu cea mai mare deschidere”

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, joi, după discuțiile cu delegația PNL, că aceștia au ascultat propunerea de la PSD referitoare la participarea la guvernare. „Nu mi s-a părut că o primesc cu cea mai mare deschidere”, a mai spus el.