A Thousand Kisses Deep: Motivele pentru care nu ai cum sa ratezi cel mai tare concert al toamnei! VIDEO

60609920

"Oricare muzician visează la asta. Să te afli în faţa publicului şi să nu mai fii nevoit să dovedeşti nimănui nimic, să te poţi cufunda în căldura acestuia”, Leonard Cohen

Muzica lui Cohen te ajuta sa treci prin toate starile: te indragostesti, iubesti cu patima si suferi dupa marea iubire cand te-a parasit.

Cohen este un artist complet. Versurile sale nu au cum sa nu te atinga, nu au cum sa nu muste din tine, sa te raneasca si sa te mangaie. Este artistul pe muzica caruia simti ca traiesti, ca existi, ca respiri ca esti uman, ca ai sentimente, ca esti vulnerabil.

“Am invatat ca este dificil sa-l inveti pe un caine trucuri noi. Asta pentru ca exista lucruri in viata pe care nimeni nu le poate controla, cum este un si de noroc pe care il ai sau nu, reteta de a fi impacat cu tine insuti este sa eviti numultumirea”, spunea Cohen intr-un interviu acordat in The Guardian.

Cohen este omul care a trecut prin toate, este omul pe care daca il vezi in fata ochilor il intrebi tot ce te framanta, tot ce iti trece prin minte in clipa aia.

"Se putea să-ţi rezolvi criza financiară devenind un cântăreţ de folk. Iar eu nu am avut nicioadată cine ştie ce voce. Şi nu am excelat nici la chitară", spune Cohen.

“Nu vreau sa vorbesc despre ce mi s-a intamplat rau in viata. Pentru ca daca ma gandesc la raul altora, oameni care se nasc si traiesc in tari afectate de razboaie, suferinta mea in comparatie cu a lor nu merita sa fie discutata".

 Si pentru ca toata lumea cand aude Cohen se gandeste la iubire, canadianul poveste intr-un interviu si despre acest lucru.

“Viata are prea putin sens fara iubire. Asa ca suntem invitati in aceasta arena periculoasa, unde posibilitatea de a fi umilit sau de a cadea este ampla. Am fost binecuvantat. Am fost binecuvantat cu un grad de amnezie si nu imi amintesc ce nu a mers in viata mea".

 "Nu acesta este modul in care eu imi vad viata. Prefer sa traiesc ce am avut si sa nu ma gandeasc la lucrurile pe care nu le-am avut”, spune artistul.

De muzica lui Leonard Cohen ne putem bucura in aceasta toamna la Bucuresti.

Artistul Canadian revine in Romania pentru a treia oara, intr-un concert de promovare a celui mai recent album al sau, "Old Ideas”, care contine “zece cantece noi, pe care nimeni nu le stie, dar toti le vor pretui”.

Concertul este programat pentru 22 septembrie si va avea loc in Piata Constitutiei, incepand cu ora 20:30. Cel mai ieftin bilet costa 95 de lei in timp ce biletul cel mai scump costa 639 de lei.

PS: Concertul asta e numai bun de mers cu iubita :)

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
60609637
Ce poti sa patesti daca faci slalom printre masini cu MOTORUL! VIDEO

Nu este nevoie sa explicam de ce nu este bine sa accelerezi pe motor intre masini mai ales cand pluau si asfaltul este ud.

60609715
PUTIN stie de ce SEXUL in GRUP este mai BUN :) VIDEO

Vladimir Putin a vorbit într-un interviu despre un subiect inedit pentru un preşedinte, acesta exprimându-şi părerea despre sexul în grup.

60608990
5 Dovezi ca Extraterestrii exista. Acestea sunt intamplarile INCREDIBILE care au un singur raspuns: "Nu suntem singuri"

Exista sau nu exista alte forme de viata inteligenta in Univers in afara de aceea de pe Terra? Este intrebarea pe care si-o pun frecvent scepticii, bazandu-se pe lipsa unor dovezi zdrobitoare

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.