„I-am dat și bani. Mi-a zis că nu o să mă prindeți”. Sistemul cu care a încercat un român să obțină permisul de conducere

62410120

Un bărbat s-a prezentat la proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere „înarmat” cu o cameră ascunsă în haine, în zona pieptului, cu obiectiv tip nasture și încă două dispozitive tehnice, ascunse în zona axilelor.

Răspunsurile la întrebările din test erau recepționate de o cască foarte mică, pe care o avea montată pe timpan, relatează MAI pe pagina de Facebook.

„- Pe cuvânt că nu sunt ale mele. Sunt ale unui prieten.
- Aparatura are legătură cu examenul? Dacă nu știți răspunsul, poate vă șoptește prietenul în cască. Oricum o să ne vedem și cu el. Colegii de la poliție sunt pe drum. Vom afla împreună adevărul.
- Foarte bine. Să vină poliția și să-mi dea și banii.
- Ce bani?
- Păi i-am dat și bani. Mi-a zis că nu o să mă prindeți și că totul e sigur”,
le-a spus bărbatul oamenilor legii.

examen frauda

Povestea integrală relatată de Ministerul de Interne:

„A intrat în sala de examen pentru proba teoretică la ora 09.50.

Vesel, optimist și cu mare încredere.
- Gata! Astăzi trec de proba teoretică, i-a spus el supraveghetorului.
- Deja știți regulile! Succes! i-a răspuns acesta.

S-a așezat la calculator și a început testul.

La finalul probei s-a ridicat în picioare zâmbind.

- V-am spus că astăzi trec? Să mă programați la traseu.
- Felicitări! Punctajul este foarte bun! V-am programat și la traseu.
- Deja?
- Da, dar traseul este până în încăperea de lângă. Vă rog să vă faceți comod. Scoateți haina și ridicați și bluza.
- Păi, de ce?
- Ca să-l felicităm pe adevăratul promovat al examenului.
- Nu înțeleg ce vreți să spuneți.
- Ridicați bluza?

În urma controlului corporal efectuat, a fost găsită o cameră ascunsă în haine, în zona pieptului, cu obiectiv tip nasture și încă două dispozitive tehnice, ascunse în zona axilelor.

Răspunsurile la întrebările din test erau recepționate de o cască foarte mică, pe care o avea montată pe timpan.

- Pe cuvânt că nu sunt ale mele. Sunt ale unui prieten.
- Aparatura are legătură cu examenul? Dacă nu știți răspunsul, poate vă șoptește prietenul în cască. Oricum o să ne vedem și cu el. Colegii de la poliție sunt pe drum. Vom afla împreună adevărul.
- Foarte bine. Să vină poliția și să-mi dea și banii.
- Ce bani?
- Păi i-am dat și bani. Mi-a zis că nu o să mă prindeți și că totul e sigur.

Sigur este că s-a luat măsura retragerii dosarului din aplicația informatică, în vederea anulării rezultatelor obținute, ca urmare a fraudării probei teoretice.

Cercetările sunt continuate de polițiștii giurgiuveni.

Recomandarea noastră: Tratează cu seriozitate toate etapele necesare obținerii unui permis de conducere. De acest lucru depinde siguranța ta, a apropiaților tăi și a tuturor celorlalți participanți la trafic!”

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62410114
O româncă din Italia a rămas aproape oarbă după ce un vecin care voia să arunce blocul în aer a tras în ea cu un harpon

O femeie din Italia a rămas aproape oarbă de un ochi, după ce un vecin care voia să arunce în aer blocul a tras înspre ea cu un harpon, încercând să-l lovească pe soțul femeii, care încerca să-l oprească pe scandalagiu.

 

62410049
Cum era viața de elev în perioada comunismului. De la Șoimii patriei, la viața socială a UTC-iștilor

În vremurile tulburi ale comunismului din România, școala, așa cum o știm astăzi, era complet diferită și strâns legată de agenda politică a partidului.

62410035
Daily Mail: Un celebru vin românesc vândut în UK are cele mai multe pesticide cancerigene. Reacția Cramelor Recaș

Un vin de la Cramele Recaș a fost descoperit ca fiind produsul cu cele mai multe pesticide cancerigene din supermaketurile britanice, dezvăluie Daily Mail, care citează un studiu guvernamental. Pe lista vinurilor toxice se află și un vin din Moldova.  

Recomandări
Instant luca niculescu usr 009inquam photos octav ganea
Au început audierile din Parlament pentru guvernul PSD-Luca Niculescu. Doi miniștrii au primit deja avize pozitive

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Atac cutit bistrita
Imagini dramatice cu atacul de la școala din Bistrița. Cum a înjunghiat elevul de clasa a VII-a o profesoară și un coleg

Un atac extrem de violent a avut loc în această dimineață la o școală din centrul orașului Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de clasa a 7-a. 

Cutremur bucuresti getty colaj foto android earthquake alerts systemgetty
Cutremur cu magnitudinea 4,8 astăzi, 19 octombrie. Seismul a fost resimțit și în București

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).